Mesajul a fost trimis. Multumesc!

100 de ani de viaţă şi amintiri

Publicat in GAZETA de SUD, luni 6 iulie 2009 ·

I se spune Gicu lu’ Cotorogea din Goicea Mare. Sâmbătă, 4 iulie, de Ziua Americii, nea Gicu a fost sărbătorit aşa cum se cuvine, cu ocazia împlinirii venerabilei vârste. A luptat în al doilea război mondial, a trăit în comunism, a avut şansa însă să trăiască şi în libertate. Are bucuria de a avea lângă el copii, nepoţi, strănepoţi şi un stră-strănepot.

Marin Staicu, cunoscut de săteni drept Gicu lu’ Cotorogea, s-a născut pe 4 iulie 1909 în comuna doljeană Goicea Mare. Nu a părăsit niciodată satul natal şi nici casa părintească. Şi-a dus viaţa, cu bune, cu rele, aşa cum îi place să spună, alături de soţia sa Stana, de loc din Plosca. Dumnezeu i-a dăruit doi copii, două fete, însă doar una dintre ele a supravieţuit, Ana Pârvu, de 75 de ani. Bătrânul se bucură de dragostea celor doi nepoţi, a celor 17 strănepoţi şi de gingăşia stră-strănepotului.

Îşi aminteşte de preşedintele american Carter

Nu a fost niciodată un om bogat, nu a avut pământ, dar a avut dintotdeauna o grădină frumoasă, în spatele curţii, lângă Desnăţui. A muncit, ca majoritatea celor din sat, la CAP, dar a lucrat şi acasă, atât cât ochii l-au ajutat, cizmărie. Visul lui cel mai mare a fost să trăiască în libertate. Îşi aminteşte şi acum cu groază de perioada comunismului, de teroarea în care trăiau oamenii şi de frica de a spune ce gândesc. „Am fost în al doilea război mondial în opt unităţi de pe front, patru dintre ele de grăniceri. Apoi am fost la detaşamentul de lucru şi la aprovizionare. Când au început bombardamentele, eu eram la detaşamentul de lucru... Uleooo, Doamne, cât am aşteptat venirea americanilor şi căderea lui Ceauşescu! Îmi amintesc şi acum că ascultam la radio, pe ascuns, noaptea, despre Carter, preşedintele Americii (Jimmy Carter - preşedinte democrat al SUA în perioada 1977-1981 - n.r.). Comuniştii ne-au persecutat, ne-au distrus bisericile şi cr

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primele imagini cu Elena Udrea la ieșirea din închisoare. Ce a declarat fostul ministru

HotNews acum o ora
Elena Udrea a ieșit astăzi, 17 iulie, din închisoare, după ce Tribunalul Prahova a decis să fie eliberată condiționat. Ea a fost așteptată de Adrian Alexandrov, partenerul ei de viață, și de mai mulți avocați. „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că această î

Cum motivează Curtea Constituțională că i-a respins sesizarea lui Nicușor Dan pe legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum 2 ore
Legea care înăsprește pedepsele pentru fascism, legionarism, rasism sau xenofobie, atacată la Curtea Constituțională de către președintele României, „este clară, precisă și predictibilă”, argumentează judecătorii constituționali decizia de a resping

Primele declaraţii ale Elenei Udrea la eliberarea din penitenciar: „Îi mulţumesc fetiţei mele că a venit aici de 150 de ori”

Adevarul acum o ora
Elena Udrea a părăsit joi Penitenciarul Târgşor, după trei ani petrecuţi în spatele gratiilor în urma condamnării primite în dosarul „Gala Bute”.

Nicușor Dan va efectua o vizită oficială la Berlin, unde va discuta cu Friedrich Merz și președintele Germaniei

Adevarul acum 3 ore
Președintele Nicușor Dan va efectua, vineri, 18 iulie 2025, o vizită oficială în Germania, unde va discuta cu președintele și cancelarul țării. De asemenea, va participa la o întâlnire cu afaceriști germani, dar și cu reprezentanți ai comunității ro

Ministrul Finanțelor: „Obiectivul nu este să menținem ratingul la o clasă deasupra junk, ci să creștem”

Gandul acum o ora
Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor, a declarat joi, la o conferință organizată la Bursa de Valori, că România merge într-o direcție bună, însă este nevoie de „o consistență lungă în timp”. Mai mult, ministrul a precizt că obiectivul principal es

INHGA Cod galben și portocaliu de inundații în mai multe județe, printre care Constanța și Tulcea

Ziua Constanta acum 4 ore
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis pentru astăzi, 17 iulie 2025, o avertizare Cod portocaliu de viituri, valabilă până vineri la prânz, pe râuri din 15 județe. Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a

General NATO: Pregătirile pentru transferul de sisteme Patriot suplimentare în Ucraina sunt în curs

Gandul acum 53 minute
Pregătirile pentru transferul rapid de sisteme de apărare aeriană Patriot suplimentare în Ucraina sunt în curs de desfășurare, a declarat joi generalul american Alexus Grynkewich, Comandantul Suprem al Forțelor Aliate din Europa. „Lucrăm foarte înde

Primul stat american care îşi deschide o reprezentanță economică în România

HotNews acum 4 ore
Arizona devine primul stat american care îşi deschide o reprezentanță economică în România, iar legislativul statului face prima alocare de fonduri pentru biroul de la București. Anunțul a fost făcut joi de Ambasada României în SUA, care spune că în

Județele cu cele mai mari salarii în prima jumătate a anului: Capitala conduce detașat, cu o medie netă de 5.665 de lei

Mediafax acum 5 ore
Peste 130.000 de joburi și 5,1 milioane de aplicări au fost înregistrate în prima jumătate a anului pe eJobs.ro, potrivit unui comunicat. Din numărul total de joburi, o tremie a avut și salariul afișat în anunțul de angajare. Dacă în ceea ce priveșt

Pericol de inundații în județul Botoșani. Hidrologii au emis Cod Portocaliu și Cod Galben

Botosani News acum 2 ore
Hidrologii au anunțat că există risc de inundații pe râul Jijia și afluenții acestuia și au instituit: Cod portocaliu, de joi, de la ora 18:00, până vineri, la ora 12:00; Cod galben, vineri, între orele 12:00 – 24:00. Fenomenele prognozate sunt „scu

Vremea

București
acum

29°
joi

18°/30°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/32°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

28°
joi

19°/28°
vin.

16°/21°
sâm.

15°/28°
dum.

16°/30°
Constanta
acum

27°
joi

20°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/28°
dum.

21°/29°
Cluj-Napoca
acum

19°
joi

15°/23°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/30°
Timisoara
acum

16°
joi

15°/21°
vin.

10°/26°
sâm.

16°/32°
dum.

19°/37°