Fiul lui Octavian Paler, Alexandru, povesteşte despre însingurarea şi inadaptabilitatea scriitorului la o societate care tinde să-şi schimbe valorile.Jurnalul Naţional: Doamna Georgeta Dimisianu, care i-a publicat operele timp de 30 de ani, spunea că Octavian Paler a murit ca un romantic. Cum a trăit Octavian Paler? Ca un romantic însingurat, timid toată viaţa sau dintr-un clasic a devenit un romantic?
Alexandru Paler: A avut, într-adevăr, o natură romantică. Aşa cum a fost un mare timid. Multe din reacţiile ferme, intransigente, uneori chiar aspre erau, de fapt, un mod personal de a-şi masca timiditatea. Scrisul era refugiul său zilnic, lumea în care reuşea să se mişte cu dezinvoltură. Putea să viseze fără limite, putea să fie lucid fără limite, putea renunţa la orice fel de autocenzură.
Când scria, şi o făcea ore în şir, nimic nu mai exista in jurul lui. Mă trezeam dimineaţa auzind zgomotul braţelor maşinii lui de scris şi ştiam că nu-l mai puteam deranja până la ora prânzului. Uita şi de micul dejun, care trebuia reîncălzit de multe ori, spre disperarea celor din casă. Când cobora în lumea lui scriind, tot restul îşi pierdea importanţa.
Şi dacă era obligat să revină, pentru câteva minute, printre problemele reale, îi citeai imediat crisparea de nemulţumire pe faţă. A acceptat cu dificultate, aproape ca pe un "cadou" veninos al destinului tot ceea ce ţinea de latura clasică a vieţii sale.
A fost Octavian Paler "un lup însingurat", aşa cum singur se definea? Şi dacă da, ce l-a făcut să devină aşa?
Îi plăcea să spună despre el însuşi că "aparţine speciei lupilor singuratici care nu pot trăi liniştiţi departe de haită". Contactul prea timpuriu, la o vârstă la care majoritatea copiilor îşi refugiază încă grijile în poala mamei, cu o lume atât de diversă de cea a satului din care plecase i-a impus, c
