Comuniştii din Grupul Stângii Unitare Europene (GUE) au anunţat astăzi candidatura suedezei Eva-Britt Svensson pentru preşedinţia Parlamentului European, ceea ce ridică numărul candidaţilor la trei, relatează AFP. Conservatorii şi socialiştii au ajuns la un acord pentru a împărţi preşedinţia PE pentru următorii cinci ani, iar viitorul preşedinte ar putea fi deci, pentru prima dată, un ales din Europa de Est, polonezul Jerzy Buzek.
" Există un acord tehnic în privinţa PE şi a preşedinţilor comisiilor " parlamentare, a spus astăzi un purtător de cuvânt al noului grup al Alianţei progresiste a socialiştilor şi democraţilor, a doua formaţiune din Parlament.
" Va începe împărţirea între cele două formaţiuni şi PPE ", a spus el, precizând că încă nu există un acord " politic privitor la nume ".
Alegerea viitorului preşedinte al PE, care va urma conservatorului german Hans-Gert Pöttering, va avea loc la sesiunea inaugurală, din 14-16 iulie.
Conservatorii şi socialiştii, care au împreună majoritatea deputaţilor, aleg astfel, din nou, un acord de împărţire a preşedinţiei instituţiilor, în detrimentul micilor grupuri.
" Vom numi preşedintele pentru primii doi ani şi jumătate, iar social-democraţii pentru următorii doi ani şi jumătate ", a confirmat liderul grupului PPE, Joseph Daul. Viitorul preşedinte ar urma deci să fie polonezul Jerzy Buzek, susţinut de conservatori.
Italianul Mario Mauro, a cărui candidatură era susţinută de Silvio Berlusconi, a spus că renunţă să mai candideze, pentru păstrarea unităţii grupului conservator. În aceste condiţii, marţi după-amiază, Buzek a fost numit candidatul partidului său.