Israelul pare să urmeze o cale complet diferită de cea a Washingtonului. Netanyahu nu numai că respinge orice negociere cu teroriştii, dar i-a somat pe palestinieni să aleagă între „calea păcii“ şi „calea Hamasului“. Dar este oare posibilă o pace fără Hamas? O pace durabilă între Israel şi Palestina rămâne o iluzie, atât timp cât în negocieri nu este reprezentată gruparea care poate arunca în aer orice acord între Israel şi Fatah.

La 4 iunie, în celebrul discurs de la Cairo, preşedintele Barack Obama îşi propunea nu doar o relansare a relaţiei dintre SUA şi lumea musulmană, dar şi un nou început pentru procesul de pace dintre israelieni şi palestinieni. În viziunea administraţiei Obama, ne aflăm într-o etapă de balet diplomatic în care fiecare gest are o semnificaţie simbolică decisivă. Ipoteza de lucru a diplomaţilor americani este aceea că, pentru a relansa procesul de pace, israelienii şi palestinienii trebuie să-şi asume ferm gesturi care să diminueze neîncrederea dintre ei. Pentru a progresa este necesar să iasă din logica jocului de sumă nulă şi să treacă la cel de sumă pozitivă.

În consecinţă, preşedintele Obama a cerut Israelului să oprească extinderea aşezărilor israeliene în Cisiordania. Anterior discursului de la Cairo, la 27 mai, Hillary Clinton preciza că SUA doresc o îngheţare a tuturor activităţilor din colonii, inclusiv a ceea ce israelienii numesc „creşteri sau extinderi naturale“. Reacţia liderilor israelieni la recomandările SUA nu s-a lăsat mult aşteptată. La 14 iunie, Beniamin Netanyahu anunţa că Israelul nu are intenţia de a construi noi aşezări sau de a solicita exproprieri suplimentare, îns㠄trebuie să le permitem rezidenţilor să trăiască o viaţă normală, să le permitem mamelor şi taţilor să îşi crească copiii asemenea familiilor de oriunde“. Cu alte cuvinte, Israelul semnala foarte clar că nu intenţionează să retragă sau să de