Tatăl jucătorului a luat poziţie în faţa oficialilor Ştiinţei, care au decis să-l retrogradeze pe mijlocaş pentru faptul că a respins „sugestia“ de a-şi da examenul de bacalaureat în toamnă şi s-a prezentat la prima sesiune din acest an.
Reluarea pregătirilor echipei Universitatea pentru noul sezon competiţional a coincis ca perioadă cu examenul de bacalaureat, fapt care a condus la un nou episod neplăcut în tabăra alb-albastră. Mijlocaşul de aproape 20 de ani, Cosmin Gîngioveanu, a preferat să-şi susţină examenul de maturitate încă din prima sesiune, ignorând „sugestia“ finanţatorului Ştiinţei, Adrian Mititelu, de a merge cu echipa în cantonament la Kaprun, aşa cum au făcut-o alţi absolvenţi de liceu: Ionuţ Popescu, Dan Gogoşoiu, Marian Mecea, Marius Ologu şi Radu Barbu. „Dezlegare“ la bac a avut doar căpitanul Dorel Stoica, reprezentanţii conducerii clubului din Bănie explicând, într-un comunicat, că „are o construcţie fizică foarte bună, ce nu necesită stagiu centralizat la cei 30 de ani, având nevoie de o vacanţă mai lungă decât ceilalţi“. Spre deosebire de liderul Dorel Stoica, Gîngioveanu „a semnat un contract de fotbalist profesionist cu clubul nostru, prin care se obligă să se pună la dispoziţia clubului atât pe perioada competiţională, cât şi cea precompetiţională. FC Universitatea Craiova i-a dat asigurări ferme jucătorului că în luna august va primi acceptul clubului de a participa la examenul de bacalaureat, dar a refuzat, acceptând să se pregătească la echipa a doua“.
„S-a dus perioada cu boierii şi sclavii“
Ieri-dimineaţă, tatăl jucătorului, Dan Gîngioveanu, a organizat o întâlnire cu reprezentanţii mass-media, în care a dorit să-şi spună punctul de vedere. „Această conferinţă de presă nu o ţin eu pentru a revoluţiona clubul Universitatea sau pentru a-l pune pe Adrian Mititelu într-o lumină proastă, ci pentru a lămuri si