Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Botoşani: Spitalele fac afaceri ca să achite datoriile

Publicat in Adevarul, marți 7 iulie 2009 ·

Spitalul Judeţean „Mavromati" riscă executarea silită, dacă nu-şi achită restanţele către CAS. Spitalul Judeţean „Mavromati" se află în acest moment în capul listei datornicilor Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Botoşani. Cea mai mare unitate medicaleă din judeţ trebuie să restituie CAS 3 milioane de lei. Datoria a apărut după ce mai mulţi medici au codificat greşit o serie de intervenţii. Şefii locali din sistemul de sănătate ameninţă spitalul cu executarea silită mai ales că această creanţă face obiectul unui litigiu. „Încercăm să recuperăm datoria întrucât avem câştig de cauză la Comisia Paritară", a declarat Rodica Huţuleac, şeful CAS Botoşani. Peste 10.000 de lei trebuie recuperaţi şi de la Maternitatea Botoşani. Corpul de control al CAS a descoperit un stoc impresionat de eritropoetină, un medicament care nu este necesar spitalului, potrivit şefilor din sănătate. Bun de plată este şi Spitalul de Pediatrie, unde au fost codificate greşit aproape 400 de foi de decontare a unor proceduri efectuate în timpul intervenţiilor chirurgicale. Cazul este cercetat de Şcoala Naţională de Statistică şi, în funcţie de rezultatele obţinute, există riscul ca unitatea spitalicească să fie obligată să restituie o parte din fondurile primite de la Casa Judeţeană a Asigurărilor de Sănătate. Ameninţate cu executarea silită, marile spitale din judeţ avertizează Casa Judeţeană a Asigurărilor de Sănătate că în conturi nu mai sunt bani. Soluţii de supravieţuire Ca să facă faţă crizei, unităţile medicale încearcă să facă rost de bani din servicii auxialiare. Opt unităţile medicale, printre care Spitalul Judeţean, Maternitatea şi Spitalul de Pediatrie, vor să ofere pacienţilor tratamente la domiciliu sau în ambulatoriu. Spitalul de Recuperare „Sfântul Gheorghe" şi-a deschis anul trecut o bază de tratament, fitness şi înfrumuseţare. Veniturile încasate lunar depăşesc 10

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum 10 ore
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

România și Bulgaria vor intra în Spațiul Schengen, dar controalele la frontierele terestre vor rămâne active. Țeapă?

NapocaNews acum 4 ore
Bulgaria și România urmează să intre în Spațiul Schengen, însă controalele la frontierele lor terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puțin șase luni după aderarea lor, scrie Novinite. Acest acord a fost finalizat vineri la Budapesta, unde minișt

Superliga: CFR Cluj – Rapid 1-1. Marius Şumudică: meritam să câştigăm

Libertatea acum 2 ore
Echipa CFR Cluj a încheiat la egalitate sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 1-1, cu gruparea bucureşteană Rapid, în etapa a 17-a din Superligă.

AEP: Secţiile de votare din ţară, organizate pentru alegerea Preşedintelui României, se deschid duminică, la ora 7.00

News.ro acum 2 ore
Secţiile de votare din ţară pentru alegerea Preşedintelui României se deschid duminică, începând cu ora 7:00. Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) le reaminteşte candidaţilor că trebuie să respecte prevederile legale în vigoare şi să nu continue

AUR anunță că depune plângere penală împotriva șefei diplomației române, acuzând „nereguli” la secțiile de votare din diaspora

HotNews acum 5 ore
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a anunțat sâmbătă că va depune plângere penală împotriva ministrului de Externe, Luminiţa Odobescu, pentru „neregulile constatate în secţiile de votare din diaspora”. Partidul condus de George Simion acuză, într

Alegeri prezidenţiale. Peste 218.000 de români au votat în străinătate până la ora 22.00

Mediafax acum 5 ore
Peste 218.000 de români au votat în străinătate în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. Numărul a fost consemnat sâmbătă, la ora 22.00. Din totalul alegătorilor, peste 4.000 au votat prin corespondenţă.

Mesajul lui Florin Piersic după moartea lui Gabriel Cotabiţă: Dragul meu prieten Gabi Cotabiţă, te voi iubi mereu, Omule

Mediafax acum 11 ore
Actorul Florin Piersic a trimis un mesaj public imediat după ce a aflat de decesul lui Gabriel Cotabiţă. Pe tine dragul meu prieten te-au chemat îngerii, te voi iubi mereu, Omule, a scris Piersic. Solistul Gabriel Cotabiţă a murit la vârsta de 69 de

Putin a promulgat o lege prin care sunt anulate datoriile ruşilor care se angajează să lupte în Ucraina

News.ro acum 6 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat, sâmbătă, o lege prin care cei care se angajează să lupte în Ucraina pot avea anulate datoriile până la echivalentul a 92.000 de euro, potrivit guvernului, relatează AFP. Noua lege va permite tuturor celor

Premierul de la Chișinău, mesaj mobilizator pentru românii din Moldova. De ce îi îndeamnă „să meargă neapărat” la vot

HotNews acum 4 ore
Premierul Republicii Moldova, Dorin Recean, i-a îndemnat sâmbătă pe alegătorii care deţin şi cetăţenia română, aflați în Republica Moldova, să participe activ și să-și exercite „neapărat” dreptul de vot în cadrul alegerilor prezidenţiale din țara no

Hamas spune că o ostatică israeliană a fost ucisă într-un atac al IDF în nordul Fâşiei Gaza

HotNews acum 5 ore
Hamas a spus că o ostatică a murit după ce zona în care se afla a fost atacată de Forţele de Apărare ale Israelului. Armata israeliană a reacţionat precizând că analizează imaginile care arată incidentul şi că, în acest stadiu, „nu poate confirma sa

Vremea

București
acum

-1°
dum.

-1°/6°
lun.

2°/7°
mar.

2°/6°
mie.

3°/5°
Iasi
acum

dum.

-1°/5°
lun.

-1°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

0°/5°
Constanta
acum

dum.

0°/6°
lun.

3°/7°
mar.

3°/7°
mie.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

-6°
dum.

-6°/2°
lun.

1°/4°
mar.

0°/6°
mie.

2°/5°
Timisoara
acum

-3°
dum.

-3°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/7°
mie.

2°/7°