Oricât de multe cărţi de specialitate ar fi citit, oricâţi bebeluşi ar fi avut în jur, la oricâte investigaţii, controale şi discuţii cu personalul medical ar fi participat în timpul sarcinii, o mamă nu e niciodată pe deplin pregătită pentru momentul în care îşi ţine pentru prima dată copilul în braţe.
De aceea, primul ei gând este să îi asculte cele dintâi ţipete, să îi numere degetelele minuscule sau să îl pipăie pentru a se convinge că totul este în ordine. Copilul mult-aşteptat s-a transformat dintr-o fiinţă ideală într-una reală şi dintr-o dată îl privim cu alţi ochi, neştiind întotdeauna să aplicăm cunoştinţele noastre teoretice despre acest subiect, să distingem ce este normal în aspectul şi comportamentul său şi ce nu.
Oasele craniului nu sunt perfect sudate
În mod sigur, el nu arată ca bebeluşii fotogenici, apăruţi pe ecranele televizoarelor sau în paginile revistelor. Copilul este o fiinţă cu caracter şi nevoi speciale. Va ajunge într-o zi să ne semene şi greutăţile noastre se vor sfârşi încet-încet. Dar până atunci, să facem cunoştinţă cu nou-născutul! După naştere, mai ales dacă aceasta a decurs pe cale vaginală, cu traumatismele mecanice aferente, sau chiar prin cezariană, copilul este tumefiat, cu trăsăturile deformate, agitat, acoperit cu lichid amniotic şi sânge, precum şi cu o substanţă gălbuie, grăsoasă, numită vernix cazeosa. Încă de la început, capul atrage atenţia prin dimensiunile lui, circumferinţa lui (31-36 cm) fiind cu 2 cm mai mare decât cea a toracelui (30-35 cm), uneori părinţii crezând eronat că acest aspect este provocat de vreo boală. Craniul este alungit, uşor deformat, modificările dispărând în câteva zile, deoarece oasele craniului nu sunt perfect sudate. Tot din această cauză, pe capul copilului există două zone moi, neosificate, numite fontanele. Una este situată anterior, are formă rombică, de 2-
