Liderii importanti ai partidelor continua sa absenteze de la lucrarile in plen ale Camerei Deputatilor si Senatului, iar activitatea birourilor parlamentare din teritoriu este extrem de slab organizata, arata un raport de monitorizare a activitatii Parlamentului in sesiunea februarie - iunie 2009 realizat de Institutul pentru Politici Publice.
Raportul arata ca accesul la informatiile privind sedintele Biroului Permanent de la Camera este mult ingreunat fata de perioada fostei legislaturi, din cauza modului deficitar in care se afiseaza informatiile. Nu toate documentele aflate in mapa de sedinta sunt afisate, iar redactarea Stenogramei dureaza cu mult peste termenul din fosta legislatura, motiv pentru care informarea publicului in legatura cu deciziile din Biroul Permanent al Camerei se face cu intarziere.
La Senat, toate informatiile din site sunt dificil de accesat, arata raportul, adaugand ca voturile nominale ale parlamentarilor sunt afisate de o maniera dificil de accesat.
Liderii politici importanti, multe absente in Parlament
Liderii importanti ai partidelor continua sa absenteze de la lucrarile in plen ale Camerei Deputatilor si Senatului, mai releva raportului Institutului pentru Politici Publice. Liderul liberal Crin Antonescu si prim-vicepresedintele aceluiasi partid, Ludovic Orban, sunt printre fruntasii la capitolul absente din Parlament.
In ceea ce priveste prezenta la voturile finale din Camera Deputatilor, fruntasi sunt deputatul PSD de Prahova Marian Saniuta (310 prezente, ceea ce inseamna un procentaj de 100%), deputatul Ovidiu Victor Gant, din grupul minoritatilor nationale (309 prezente - un procentaj de 99%) si deputatul PSD de Neamt Ioan Muntean (309 prezente, 99%).
In topul absentilor, cu exceptia parlamentarilor care sunt si membri ai Guvernului si care sunt scutiti de prezenta la sedinte