Preşedintele României, Traian Băsescu, l-a desemnat, luni, pe fostul ministru al Agriculturii, Dacian Cioloş, în funcţia de preşedinte al Comisiei prezidenţiale pentru politici publice de dezvoltare a agriculturii în România.
Decizia de înfiinţare a Comisiei pentru Agricultură a fost semnată de Traian Băsescu luni seară, când a avut loc şi prima întrunire a membrilor acesteia, în frunte cu Dacian Cioloş, fostul ministru al Agriculturii.
Comisia are ca obiectiv elaborarea unor documente pentru orientarea strategiei şi politicilor publice pentru dezvoltarea agriculturii pe termen lung (la orizontul anilor 2020-2025), planurilor de acţiune pe temen mediu (până în anul 2014) şi pe termen scurt (care să fie aplicate în anul 2010) precum şi poziţiei României privind viitorul Politicii Agricole Comune. Activitatea acestei Comisii se va încheia cel mai târziu la data de 30 iunie 2010. Finanţarea activităţilor necesare organizării şi funcţionării Comisiei se asigură din fonduri publice aprobate prin bugetul de stat al Administraţiei Prezidenţiale, precizează Preşedinţia.
Comasarea terenurilor şi irigaţiile sunt prioritare
Dacian Cioloş a declarat pentru „Adevărul“ că a discutat cu cei 30 de membri ai Comisiei pentru agricultură, realizarea unei strategii pe termen lung, până în anul 2020, dar şi a unei pe termen scurt, a cărei finalizare va avea loc în anul 2013. „Voi elabora o strategie pe termen lung, ţinând cont de reglementările Politicii Agricole Comune, şi vom veni şi cu propuneri pe termen scurt. Pruioritare sunt abordarea agriculturii pe fiecare sector în parte, schimbarea politicii fiscal, refacerea sistemului de irigaţii, comasarea terenurilor agricole şi stimularea fermierilor să lucreze practice agricultură“, ne-a declarat preşedintele Comisiei pentru agricultură, Dacian Cioloş.
Membrii sunt formaţi din profesori universitari şi