Mai întâi a fost lehamitea. Apoi a urmat indiferenţa. În cele din urmă, s-a instalat inconştienţa. Cam în această stare mi se pare a fi românul. Şi cum nu sunt singurul căruia i se pare, s-ar putea să fie ceva adevărat în toată treaba asta.
Am tot citit despre lipsa de atitudine a românului. Dar când spunem "atitudine" e deja prea mult.
Atitudinea presupune o bună formare a caracterului, implică raportarea la valori inalterabile şi include, în bună măsură, capacitatea de a sacrifica ceva din comandamentele personale în favoarea unei necesităţi generale. De aceea zic că ar fi prea mult şi că, măcar, "reacţie" dacă ar avea românul... şi n-ar fi puţin lucru. Dar românul nu are niciun fel de reacţie, la nimic.
Un mic scenariu, dacă-mi permiteţi, cu toate că e perfect adevărat... Dimineaţă. Românul desface tacticos un ziar. Pe prima pagină se titrează: politicianul X a dat spargere prin cămările statului, scuipă în stânga şi-n dreapta, dispreţuieşte pe toată lumea bla, bla, bla. Sau: Gigi Ştangă a primit NUP în urma anchetei pentru trafic de carne vie, viol, posesie ilegală de armă sau mai ştiu eu ce lovituri cauzatoare, dacă nu de moarte, măcar de-o viaţă în scaunul cu rotile. Românul plescăie mulţumit. Bună ediţie, spune el. Apoi e suficient doar să-şi desprindă ochii de pe ziar şi, exact în fracţiunea de secundă următoare, a şi uitat ce-a citit. Tot ce se petrece abominabil sub ochii românului este uitat pe dată. Ne-am uitat istoria. Nu vrem s-o ţinem minte decât pe cea mincinoasă. Ne-am uitat satrapii. Astăzi îi salutăm în noile lor costume. Am uitat de închisorile politice. Ele au fost transformate în muzee şi ne sunt prezentate chiar de către cei care le-au înfiinţat. Ne-am uitat eroii şi martirii. Ei nu ne sunt de folos pentru a contracta un credit. Am uitat de Revoluţia din 1989. Am uitat de Securitate. Am uitat de tot sistemul ac
