Odată cu sosirea verii, a zilelor însorite şi a vacanţei, profităm de cel mai popular desert rece al sezonului, îngheţata.
Prezentată în numeroase forme şi arome, îngheţata există de când lumea. Civilizaţiile antice (chinezii, grecii, romanii) fabricau un fel de îngheţată, amestecând zăpadă cu nectar, pulpă de fruct şi miere.
În Mesopotamia, s-au descoperit primele locuri special concepute pentru răcirea alimentelor (datând de acum 4.000 de ani), amplasate pe malul râului Eufrat, unde persoanele înstărite îşi depozitau alimentele. Faraonii Egiptului solicitau să li se trimită gheaţă pe mare. În Imperiul Roman, împăratul Nero (37-68 d.H.) poruncea să-i fie aduse gheaţă şi zăpadă din munţi, pentru a fi combinate cu fructe şi, miere. Deşi nu există documente scrise, se pare că îngheţata îşi are originea în curiozităţile culinare ale împăratului Tang din Shang, China, (1675-1646 î.H.), care adora amestecul de zăpadă cu sirop de fructe şi lapte.
În secolul al XIII-lea, Marco Polo a adus în Europa recipiente de păstrare a gheţii, spunând că ele se folosesc în Asia de mii de ani. El a învăţat de la chinezi cum se face gheaţa. În 1700, guvernatorul Bladen din Maryland a servit îngheţată oaspeţilor săi. Cu timpul, recipientele de păstrare a gheţii, a laptelui îngheţat şi a şerbetului s-au dezvoltat şi îngheţata a devenit o delicatesă la curţile Franţei şi ale Angliei. În 1851, în Statele Unite ale Americii, a fost creată prima fabrică de îngheţată de către Jacob Fussel, un vânzător de lapte din Baltimore. La sfârşitul secolului al XIX-lea, au apărut şi primii vânzători ambulanţi. În 1899, August Gaulin a inventat omogenizatorul şi crema de îngheţată a devenit mai moale. În 1905, un vânzător ambulant italian din New York a creat suportul din napolitană pentru îngheţată. În 1919, tot în America, a apărut prima îngheţată învelită în ciocolată şi în 1920 -
