Operatorii de la casele de schimb valutar vor fi obligaţi să informeze în scris clienţii, anterior efectuării tranzacţiei, asupra cursului de schimb practicat şi a sumei pe care o primesc."Dreptul consumatorilor de a fi informaţi în mod corect, complet şi precis asupra cursurilor de schimb valutar se concretizează în obligaţia operatorilor economici ce desfăşoară activităţi de schimb valutar de a informa consumatorul, în scris, înainte de operaţiunea efectivă de schimb valu
Operatorii de la casele de schimb valutar vor fi obligaţi să informeze în scris clienţii, anterior efectuării tranzacţiei, asupra cursului de schimb practicat şi a sumei pe care o primesc.
"Dreptul consumatorilor de a fi informaţi în mod corect, complet şi precis asupra cursurilor de schimb valutar se concretizează în obligaţia operatorilor economici ce desfăşoară activităţi de schimb valutar de a informa consumatorul, în scris, înainte de operaţiunea efectivă de schimb valutar, asupra cursului practicat şi asupra sumei ce urmează a fi înmânată consumatorului, prin completarea unui formular de acceptare a tranzacţiei, semnat de ambele părţi, astfel încât consumatorul să aibă posibilitatea de a face o alegere raţională", se arată într-un ordin al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului (ANPC), publicat în Monitorul Oficial, citat de Mediafax.
Formularul de acceptare a tranzacţiei va fi scris pe o singură pagină de format A5, vizibil şi lizibil, şi trebuie să cuprindă obligatoriu informaţii referitoare la denumirea şi adresa operatorului economic, data emiterii, numele şi prenumele consumatorului, seria şi numărul de buletin/carte de identitate/paşaport a/al acestuia, suma tranzacţionată, suma ce urmează a fi încasată de consumator, semnătura operatorului şi cea a consumatorului, precizează sursa citată.
Cursurile trebuie afişate în cu