Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Alex Curtean: "Va fi anul meu"

Publicat in Gazeta Sporturilor, marți 7 iulie 2009 ·

Mijlocaşul Alex Curtean vrea ca, sub comanda lui Sabău, să devină unul din pilonii echipei la Poli în noul sezon

Alex Curtean a fost transferul returului pentru Poli în campionatul trecut. Deşi trebuia să ajungă la Timişoara doar din această vară, Gabi Balint a insistat ca mijlocaşul să fie transferat imediat.

Cu toate acestea, Curtean nu a reuşit să se impună în prima echipă, deşi a contribuit decisiv la locul 2 ocupat de Poli la finalul sezonului, cu un gol de senzaţie la Bistriţa, în ultimele minute ale unui meci ce se îndrepta spre un egal chinuit. "Sînt conştient că sînt o afacere pentru acest club, iar acum depinde doar de mine să îi ajut pe cei care au crezut în mine. Vreau ca, la final, să se spună că Alex Curtean a fost o investiţie bună. E normal să existe aşteptări mari de la mine, pentru că nu degeaba am fost dorit la Poli", a spus mijlocaşul de 22 de ani.

Alex crede că schimbarea antrenorului îl va ajuta să se impună ca titular. "Moţul" a fost tehnicianul care l-a promovat pe mijlocaş în prima echipă, la Gaz Metan Mediaş, în liga a II-a, acum patru ani. "Sezonul trecut nu am prins prea des echipa, e adevărat, dar acum îmi doresc să fiu un jucător de bază, care poate să joace constant bine. Îmi doresc foarte mult să îmi cîştig un post de titular. Vreau ca acesta să fie anul meu", a promis Curtean.

Învăţat cu cantonamentele

Deşi are doar 22 de ani, Curtean spune că deja s-a obişnuit cu cantonamentele. "Eu am plecat pe acest drum de la 16 ani. Am fost în destule cantonamente deja şi am ajuns să mă obişnuiesc chiar dacă e o perioadă foarte grea. Tragem din greu în fiecare zi, dar sîntem conştienţi că o facem pentru noi", a explicat Curtean, care împarte camera la Debrecen cu Claudiu Ionescu: "Ne înţelegem bine, deşi sîntem ca nişte roboţi: antrenamente, masă, odihnă şi de la capăt. Ne mai uităm la nişte

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Dan Grecu, legenda gimnasticii româneşti, a încetat din viaţă la 74 de ani

Mediafax acum 49 minute
Dan Grecu, primul campion mondial din istoria gimnasticii româneşti şi un simbol al sportului naţional, s-a stins din viaţă la vârsta de 74 de ani. Fost gimnast, antrenor şi arbitru internaţional, Grecu lasă în urmă o moştenire impresionantă, care a

Dosarul lui Horațiu Potra. Tribunalul decide astăzi dacă acceptă cererea de arestare preventivă făcută de procurori

HotNews acum o ora
Tribunalul Prahova judecă vineri, 13 decembrie, contestaţiile depuse de procurori, dar și de inculpaţi faţă de măsura controlului judiciar dispusă de Judecătoria Ploieşti cu privire la Horaţiu Potra, fost luptător în Legiunea Străină, apropiat al lu

Cum va fi vremea de sărbători şi în primele zile ale anului 2025? Prognoza meteorologilor

Mediafax acum o ora
Meteorologii au anunţat cum va fi vremea de sărbători şi în primele două săptămâni ale anului 2025 în România. Potrivit acestora, temperaturile vor fi diferite de la o regiune la altă. De asemenea, vor fi precipitaţii în mai multe zone ale ţării.

LIVE Război în Ucraina, ziua 1024: SUA anunţă un nou ajutor militar estimat la 500 de milioane de dolari / Bombardamente asupra Harkov

HotNews acum o ora
Regiunea Harkov a fost ținta bombardamentelor rusești vineri dimineață, 13 decembrie, când mai multe explozii s-au auzit în oraș și suburbiile sale. Forțele aeriene ucrainene au raportat folosirea armelor balistice, au anunțat autoritățile ucrainene

Un nou record pentru opera lui Nicolae Grigorescu! Suma impresionantă cu care s-a vândut „Țărăncuță odihnindu-se”

Ziua Constanta acum 41 minute
Pictura „Țărăncuță odihnindu-se” de Nicolae Grigorescu a stabilit un nou record pe piața de artă din România, fiind vândută pentru suma impresionantă de 365.000 de euro în Licitația de Iarnă Artmark. „Țărăncuță odihnindu-se" (1870-1880), semnată de

Ce sărbătoare este pe 13 decembrie 2024 în calendarul ortodox

Ziua Constanta acum 52 minute
Calendar ortodox 13 decembrie 2024 În această lună, în ziua a treisprezecea, pomenirea pătimirii Sfinţilor Mucenici ai lui Hristos: Eustratie, Auxentie, Evghenie, Mardarie şi Orest. Aceşti sfinţi mucenici au trăit pe vremea rău-credincioşilor împăr

Caruselul unui parc de distracţii din Birmingham s-a prăbuşit

Mediafax acum o ora
Caruselul unui parc de distracţii din târgul oraşului Birmingham s-a prăbuşit. În interior se aflau mai mulţi turişti. Mai multe persoane au fost rănite.

China şi-a retras navele de război desfăşurate de câteva zile în jurul Taiwanului, anunţă Tapeiul

G4Media acum o ora
Navele marinei şi ale pazei de coastă chineze care desfăşurau de câteva zile un vast exerciţiu naval în jurul Taiwanului s-au întors joi în porturile lor, au anunţat vineri autorităţile taiwaneze, relatează AFP, preluată de Agerpres. „Toate navele g

Nicu Sârghea a murit. Toboșarul trupei Vunk avea doar 48 de ani

Libertatea acum 6 ore
Toboșarul trupei Vunk, Nicu Sârghea, a murit, joi, la vârsta de 48 de ani. Anunțul decesului fulgerător a fost făcut pe Facebook de membrii trupei pe care a fondat-o. Lansarea piesei „Te-am sunat din greșeală”, programată mâine, a fost amânată.

Companiile aeriene globale estimează venituri de 1 trilion de dolari pentru 2025, în pofida penuriei de avioane

News.ro acum o ora
Asociaţia Internaţională a Transportului Aerian (IATA) a prognozat pentru 2025 venituri globale ale industriei aviatice de peste un trilion de dolari, împreună cu un număr record de 5,2 miliarde de pasageri, în pofida dificultăţilor în aprovizionare

Vremea

București
acum

-1°
vin.

-1°/4°
sâm.

-1°/4°
dum.

3°/8°
lun.

1°/6°
Iasi
acum

vin.

-3°/2°
sâm.

-3°/3°
dum.

0°/6°
lun.

-0°/6°
Constanta
acum

vin.

1°/5°
sâm.

0°/6°
dum.

4°/8°
lun.

3°/7°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-1°/2°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/3°
lun.

-1°/3°
Timisoara
acum

vin.

1°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

1°/7°
lun.

-0°/4°