Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fonduri europene pentru universitati

Publicat in Buna Ziua Iasi, marți 7 iulie 2009 ·

Ieri, la Universitatea de Medicina si Farmacie (UMF) Gr.T. Popa a avut loc o intalnire a rectorilor si prorectorilor de cercetare din universitatile din Moldova cu reprezentanti ai Ministerului Educatiei, Cercetarii si Inovarii. Scopul acestei sesiuni a fost de informare asupra oportunitatilor actuale de finantare prin programul POSDRU 2007-20013 privind accesarea de fonduri structurale europene. Din partea Ministerului Educatiei a participat secretarul de stat Mihnea Costoiu, impreuna cu doi specialisti. Discutiile s-au incheiat ieri si urmeaza ca universitatile sa depuna proiecte proprii pana in data de 17 august. "Deocamdata am participat la aceasta sesiune de informare si urmeaza sa discutam ce proiecte vom depune. Se va discuta la nivel de universitate si pana pe 17 august avem timp sa depunem proiecte", a declarat conf. dr. Ileana Cojocaru, cancelarul Universitatii de Medicina. De la Iasi au participat reprezentanti de la Universitatea Al. I. Cuza si Universitatea Tehnica Gh. Asachi. "A fost o prezentare a domeniilor majore de interventie cu finantare din fonduri structurale europene a unor proiecte proprii pentru universitati. Este o initiativa laudabila a ministerului care astfel creste capacitatea de absorbtie si acoperire a resurselor financiare ale universitatilor care au fost diminuate in acest an si astfel pot fi completate prin aceste proiecte", a declarat Vasile Isan, rector la Universitatea Cuza.

Ieri, la Universitatea de Medicina si Farmacie (UMF) Gr.T. Popa a avut loc o intalnire a rectorilor si prorectorilor de cercetare din universitatile din Moldova cu reprezentanti ai Ministerului Educatiei, Cercetarii si Inovarii. Scopul acestei sesiuni a fost de informare asupra oportunitatilor actuale de finantare prin programul POSDRU 2007-20013 privind accesarea de fonduri structurale europene. Din partea Ministerului Educatiei a particip

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

EURO 2024. Olanda trece de Polonia. Danemarca şi Slovenia se termină 1-1

Capital acum 48 minute
EURO 2024. S-au încheiat deja primele două meciuri de duminică, 16 iunie. Olanda a câştigat în faţa Poloniei, cu ceva emoţii, iar Danemarca şi Slovenia au făcut egal. Ultimul meci al zilei, Serbia – Anglia, începe la ora 22:00.

ALEGERI LOCALE 2024 – Preşedinţi consilii judeţene: PSD - 37.16%, PNL - 30.08%, AUR - 9.85%, Alianţa Dreapta Unită - 7.89%, UDMR - 5.22%, SOS România - 3.04% - rezultate parţiale ora 20.00

News.ro acum 41 minute
PSD a obţinut 37.16% dintre mandatele de preşedinţi de consilii judeţene, în urma alegerilor din 9 iunie, ptorivit datelor transmise, duminică seară, de Biroul Electoral Central (BEC). PNL a obţinut 30.08%, AUR - 9.85%, Alianţa Dreapta Unită - 7.89%

Caniculă în Grecia: Trei turişti străini au fost găsiţi morţi în decurs de o săptămână

News.ro acum 46 minute
Cadavrul unui turist american în vârstă de 55 de ani a fost descoperit duminică pe insula Corfu, ceea ce ridică la trei numărul turiştilor străini găsiţi morţi în Grecia în decurs de o săptămână. Alţi trei turişti străini sunt căutaţi pe alte insule

Zelenski îi transmite lui Putin că negocierile pot începe de luni. Mesajul președintelui Ucrainei la finalul Summitului pentru Pace

Ziare.com acum 3 ore
Kievul poate începe luni discuţii de pace cu Rusia dacă Moscova se va retrage de pe tot teritoriul ucrainean, a declarat duminică, 16 iunie, preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, potrivit BBC. Dar, vorbind la încheierea unui summit pentru pace

Examenul de Bacalaureat începe luni. Precizările Ministerului Educației despre probe și rezultate

Ziare.com acum 7 ore
Peste 134.000 de candidaţi înscrişi la examenul de Bacalaureat, sesiunea iunie - iulie 2024, susţin luni, 17 iunie, prima probă la Limba şi literatura română - oral. Potrivit unui comunicat al Ministerului Educaţiei transmis duminică, probele de eva

Suspiciuni de toxiinfecție alimentară în Măgura. Zeci de turiști, printre care și copii, transportați la spital

Ziare.com acum 3 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Buzău a intervenit, duminică după-amiază, 16 iunie, pentru acordarea primului ajutor medical unui grup de 42 de persoane. Dintre acestea, 39 sunt copii, toţi din Bucureşti, cu stări de rău şi simptome d

UPDATE - Elena Lasconi: Am decis să-mi depun candidatura pentru preşedinţia USR / Îmi asum şi candidatura la alegerile prezidenţiale / Dominic Fritz nu candidează / Alte candidaturi - LISTA

News.ro acum 23 minute
Primarul din Câmpulung Muscel, Elena Lasconi, şi-a anunţat, duminică după-amiază, candidatura pentru funcţia de preşedinte al USR. Aceasta le-a transmis colegilor că îşi asumă şi candidatura pentru preşedinţia României. ”E vremea RECONSTRUCŢIEI! (..

Adrian Ilie a fost condamnat la 8 luni de închisoare! » Ce se întâmplă cu „Cobra”

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
a fost condamnat la 8 luni de închisoare cu suspendare de Judecătoria Sectorului 4 din București. Fostul mare atacant al României, al Valenciei și al Stelei București nu va fi închis însă, deoarece instanța a hotărât ca executarea pedepsei, pentru c

Hajj: Cel puţin 19 pelerini străini au murit în Arabia Saudită

News.ro acum 2 ore
Cel puţin 14 pelerini iordanieni şi cinci iranieni au murit în Arabia Saudită în timpul pelerinajului anual de hajj, care se desfăşoară pe caniculă, au anunţat duminică autorităţile din ţările lor, fără a preciza cauza deceselor. Pelerinajul anual d

Atac armat într-un parc acvatic. Printre răniți se află și mai mulți copii

Ziare.com acum 7 ore
Aproximativ 10 persoane, inclusiv copii, au fost rănite într-un atac armat produs într-un parc acvatic administrat de un oraş lângă Detroit, sâmbătă seară, a declarat poliţia, care a numit incidentul ca fiind împuşcături aleatorii, transmite Reuters

Vremea

București
acum

27°
dum.

18°/29°
lun.

20°/33°
mar.

21°/33°
mie.

22°/34°
Iasi
acum

22°
dum.

13°/26°
lun.

17°/28°
mar.

17°/28°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

21°
dum.

18°/26°
lun.

20°/27°
mar.

21°/25°
mie.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

20°
dum.

13°/25°
lun.

15°/25°
mar.

16°/27°
mie.

17°/29°
Timisoara
acum

25°
dum.

15°/29°
lun.

17°/29°
mar.

18°/32°
mie.

20°/36°