Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fani ai lui Michael Jackson s-au reunit în locaţii din întreaga lume pentru a aduce omagii idolului lor.

Publicat in Jurnalul, marți 7 iulie 2009 ·

Sute de milioane de fani din întreaga lume au adus un ultim omagiu "Regelui muzicii pop", iar ceremonia de la Staples Center, care a urmat funeraliilor private, a fost retransmisă de televiziuni pe cinci continente, estimându-se un număr de 750 de milioane de telespectatori. În Los Angeles, sute mii de oameni au umplut străzile în drum spre Staples Center, pentru ceremonia publică organizată în memoria artistului, în timp ce membri ai familiei starului pop şi apropiaţi ai săi au participat la o slujbă privată care a avut loc la cimitirul Forest Lawn din Hollywood Hills, relatează CNN.com.

În Germania, mii de oameni au urmărit în moderna O2 World Arena, din Berlin, transmisiunile din Los Angeles. Organizatorii evenimentului numit "Trauerfeier" (în traducere, "Trista petrecere") au lăsat liberă intrarea, însă numărul de locuri a fost limitat.

Şi fanii britanici au avut posibilitatea să vadă, pe ecranele de foarte mari dimensiuni, amplasate la O2 Arena din Londra, imaginile transmise din Los Angeles. Aşa cum se ştie, Jackson avea planificate în capitala britanică 50 de concerte, începând cu 13 iulie, dată pe care admiratorii starului pop o vor marca, săptămâna viitoare, în cadrul unui eveniment.

În altă parte din Londra, protagoniştii musicalului "Thriller Live" au adus un omagiu artistului pop, în timpul spectacolului pe care l-au susţinut pe scena "Lyric Theater". Actorii care fac parte din distribuţia acestui spectacol, înaintea urcării lor pe scenă, i-au invitat pe spectatori să ţină un moment de reculegere în memoria starului american.

Teatrul, ale cărui lumini au fost reduse în intensitate în seara când megastarul a decedat, a devenit un fel de altar dedicat lui Jackson, pentru cei care doresc să vegheze, să se reculeagă şi să lase mesaje de adio şi de condoleanţe la intrarea în clădire.

În Japonia, în acelaşi timp, sute de fani s-au

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cât costă rochia de mireasă purtată de Kira Hagi. Detaliul care a atras toate privirile, la biserică

Gandul acum 18 minute
Kira Hagi a purtat o rochie de mireasă desprinsă din povești, duminică, 29 iunie 2025, la ceremonia religioasă alături de partenerul ei, Thomas Ferfelis. În sfântul lăcaș, mirii au pășit emoționați și încrezători, spunând „Da” în fața lui Dumnezeu.

Elena Udrea, internată în spital. Ce spun medicii despre starea de sănătate a fostului ministru

HotNews acum 4 ore
Fostul ministru al Turismului, Elena Udrea, are probleme de sănătate și a fost internată la Spitalul Județean de Urgență din Ploiești. Udrea este în stare stabilă și se află internată pe secția de Chirurgie, unde este supusă mai multor investigații

AVARIE pe calea ferată între stațiile Sinaia și Bușteni. Un copac a căzut pe infrastructura feroviară / Circulația întreruptă

Gandul acum o ora
Compania Națională de Căi Ferate „CFR” SA informează că la ora 13:37, pe raza Sucursalei Regionale de Căi Ferate București, un copac căzut pe infrastructura feroviară, a afectat linia de contact între stațiile Sinaia și Bușteni, pe ambele fire de ci

Copac prăbușit peste două persoane în municipiul Brașov. Un tânăr a murit

HotNews acum o ora
Un arbore a căzut peste doi oameni, duminică, în municipiul Brașov, iar unul dintre ei, un bărbat în vârstă de 27 de ani, a murit în urma incidentului, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Brașov. ISU Brașov spune că, în jurul o

România a câștigat șase medalii la Cupa Mondială II de canotaj de la Lucerna

Adevarul acum 2 ore
Canotorii români au cucerit șase medalii, duminică, la Cupa Mondială II de la Lucerna, trei de aur, două de argint și una de bronz.

Vești bune pentru șoferi! Se deschide circulația pe Lotul 3 A0 Sud. Legătură directă de la Constanța la Curtea de Argeș

Ziua Constanta acum o ora
Directorul CNAIR, Cristian Pistol, a anunțat că de luni, 30 iunie 2025, începând cu ora 17:00, Lotul 3 al A0 Sud va fi accesibil șoferilor. Odată cu această inaugurare, șoferii vor putea circula pe autostradă de la Constanța până la Curtea de Argeș,

O femeie din Brăila a fost ucisă în bătaie de soț. Agresorul, arestat preventiv pentru 30 de zile

Adevarul acum 42 minute
O femeie din județul Brăila, a fost ucisă în bătaie de soțul ei, care a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce un apropiat a alertat autoritățile.

David Popovici, după Europenele U23 - „Momentan nu am deranjat pe nimeni, dar îmi doresc să deranjez pe cât mai mulți”

Ziua Constanta acum 2 ore
David Popovici s-a întors în România după Europenele U23, la care a cucerit trei medalii, două de aur și una de bronz, și a oferit primele impresii despre evoluția sa. Înotătorul a declarat că și-a îndeplinit așteptările, iar acum își dorește să „de

David Popovici, la revenirea în țară după CE U23: „Încerc să fiu din nou cel mai bun din istorie”

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare David Popovici a revenit, duminică, de la Campionatul European de înot U23 de la Samorin, unde a câştigat două medalii de aur şi una de bronz şi a doborât un record european, notează News.ro. Urmăreș

Muzeul de Artă Populară Constanța Tradiții de Sfinții Petru și Pavel

Ziua Constanta acum 8 ore
Pe 29 iunie, în calendarul creștin ortodox sunt prăznuiți Sfinții Apostoli Petru și Pavel. Pe 29 iunie, în calendarul creștin ortodox sunt prăznuiți Sfinții Apostoli Petru și Pavel. În satul tradițional, sărbătoarea era considerată atât de important

Vremea

București
acum

29°
dum.

18°/29°
lun.

19°/34°
mar.

20°/29°
mie.

17°/30°
Iasi
acum

25°
dum.

17°/26°
lun.

16°/25°
mar.

13°/24°
mie.

13°/28°
Constanta
acum

28°
dum.

18°/28°
lun.

22°/27°
mar.

19°/25°
mie.

18°/26°
Cluj-Napoca
acum

29°
dum.

16°/29°
lun.

17°/27°
mar.

13°/27°
mie.

12°/30°
Timisoara
acum

31°
dum.

15°/32°
lun.

17°/36°
mar.

19°/32°
mie.

16°/36°