Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Medicamente interzise pe plajă

Publicat in Jurnalul, marți 7 iulie 2009 ·

Dacă urmaţi un tratament medicamentos în această perioadă, ar trebui să vă asiguraţi că nu sunt contraindicate atunci când facem plajă. Fiindcă unele pastile au dezavantajul că sunt fotosensibilizante, ceea ce înseamnă că nu se împacă bine cu soarele şi pot provoca reacţii neplăcute.

Reacţii toxice

Medicamentele în general au două tipuri de reacţii adverse cutanate: toxice şi alergice. "Reacţiile toxice depind de doză, fiind mai frecvente când dozele utilizate sunt mai mari şi durata tratamentului este mai lungă. În general, în practica medicală se utilizează doze relativ mici, care nu produc asemenea reacţii adverse. Însă dacă apar, este bine de ştiut că expunerea la soare sau la lumina UV artificială le accentuează. Reacţii toxice pot da unele medicamente antiaritmice, cum ar fi amiodarona, unele antihipertensive, precum diureticele, unele medicamente antiepileptice, unele anticanceroase", potrivit profesorului doctor Ioan Fulga, şeful catedrei de farmacologie de la Universitatea de Medicină şi Farmacie "Carol Davila" din Bucureşti. O reacţie toxică se caracterizează prin eritem (înroşirea pielii şi apariţia băşicuţelor), seamănă cu arsura solară şi survine imediat după expunerea la soare.

Reacţii alergice

Reacţiile adverse alergice nu depind de doză. "Ele pot să apară chiar la doze mici, dar numai la persoanele alergice şi care au devenit sensibile la medicamentul respectiv. Adesea, reacţiile cutanate apar indiferent dacă persoana respectivă s-a expus sau nu la soare, dar sunt întotdeauna agravate de soare sau de expunerea la lumina UV artificială. Cei mai comuni fotoalergeni sunt sulfamidele antibacteriene, fenotiazinele utilizate în tratamentul bolilor psihice şi unii salicilaţi", precizează profesorul Ioan Fulga. Reacţia alergică este caracterizată de eritem, dar însoţit de prurit, apare la una-două zile după expunere şi s

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bărbatul împușcat mortal la partida de vânătoare din Vrancea era un sătean din zonă. Se dusese în pădure pentru a strânge lemne uscate

Ziare.com acum o ora
Bărbatul împușcat mortal vineri, 27 decembrie, la partida de vânătoare din localitatea vrânceană Răcoasa se afla în pădure pentru a strânge lemne uscate pentru foc. Poliţiştii vrânceni au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, după ce un b

Crin Antonescu susține că ar fi un dezastru dacă Georgescu ar câștiga președinția României: „S-a îmbrăcat la costum și vorbit despre niște lucruri mari”

Adevarul acum 3 ore
Candidatul Coaliției, Crin Antonescu, susține că ar fi un dezastru dacă Georgescu ar câștiga alegerile prezidențiale. El spune că „există o foarte mare frustrare în societate” și e momentul ca politicienii să înțeleagă „ce vor oamenii”.

Un incendiu de proporții a mistuit Hotelul Morrison din Los Angeles, aflat pe coperta albumului „The Doors"

Adevarul acum o ora
Un incendiu violent a distrus hotelul Morrison din Los Angeles, un simbol istoric al oraşului şi cunoscut pentru că figura pe coperta legendarului album al trupei rock americane The Doors.

Benzina și motorina se scumpesc în 2025: cu cât vei plăti mai mult de la 1 ianuarie

Wall-Street.ro acum 9 ore
Una dintre scumpirile cu care începem anul 2025 este cea la motorină și benzină, conform nivelului accizelor stabilit de către Ministerul Finanțelor pentru a fi aplicat din prima zi a noului an. Această creștere a accizelor este transferată de către

Mexicul anunţă un „buton de panică” pentru cetăţenii săi din SUA ameninţaţi de expulzările lui Donald Trump

News.ro acum 3 ore
Guvernul mexican a anunţat vineri introducerea unui „buton de panică” pentru cetăţenii săi din Statele Unite ameninţaţi de expulzările în masă promise de preşedintele ales Donald Trump după învestirea sa în funcţie la 20 ianuarie, relatează AFP. „Da

Înregistrări video „şocante” arată un deţinut bătut de gardieni înainte de moartea sa într-o închisoare din New York - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Autorităţile din statul New York au difuzat vineri înregistrări video „şocante” şi „tulburătoare” ale violenţelor suferite de un deţinut afro-american care a murit după ce a fost bătut de gardienii din penitenciar într-o închisoare locală, relatează

Bărbat agresiv, care ameninţa trecătorii cu un cuţit şi cu o şurubelniţă, în Râmnicu Vâlcea, dezarmat de către jandarmi

News.ro acum o ora
Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Vâlcea au intervenit, vineri, pentru dezarmarea unui bărbat agresiv care îi ameninţa pe trecători cu un cuţit şi cu o şurubelniţă. Bărbatul a fost dus la spital, pentru a fi evaluat din punct

Nati Meir a fost adus de autorități în țară. Câți ani de închisoare îl așteaptă

Wall-Street.ro acum 10 ore
Fostul parlamentar Nati Meir a fost adus în ţară, pentru a-şi executa pedeapsa de închisoare pentru săvârşirea a 7 infracţiuni de înşelăciune, trafic de influenţă şi luare de mită, relatează Agerpres. ''La data de 27 decembrie, Poliţia Română a adus

Noul ministru al Educației, Daniel David, s-a suspendat din funcția de rector al UBB. Cine îi va lua locul

HotNews acum 7 ore
Noul ministru al Educației, Daniel David, spune că în momentul în care nu va mai face parte din Guvern se va întoarce în funcția de rector al Universității Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj. Până atunci, prorectorul Adrian Petrușel va ocupa funcția de rec

MAI: „România, una dintre cele mai sigure țări din lume/ A înregistrat cifre sub media europeană la infracțiuni comise cu violență”

HotNews acum 7 ore
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) transmite că România este una dintre cele mai sigure țări din lume, invocând nivelul scăzut al criminalității, îndeosebi în ce privește faptele comise cu violență. MAI invocă rapoartele Departamentului de Stat al

Vremea

București
acum

sâm.

2°/5°
dum.

3°/6°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

1°/5°
lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
Constanta
acum

sâm.

0°/5°
dum.

2°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-2°
sâm.

-2°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

-3°
sâm.

-3°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°