Pensionarii sunt cei care apelează cel mai des la această metodă „Criza s-a resimţit şi privinţa numărului oamenilor care se prezentau la noi cu diverse afecţiuni de competenţă stomatologică. Adevărul este că aveam şi încă avem foarte multe cazuri în care pacienţii veneau la doctor doar atunci când sunt în stare critică, având dureri foarte mari sau chiar infecţii. Iar asta din cauza problemelor financiare. Aşa că ne-am gândit şi noi să ţinem pasul cu realitatea financiară şi să ne adaptăm problemelor pacienţilor noştri. Până la urmă, avem în primul rând o datorie morală faţă de aceştia”, a declarat medicul stomatolog Alina Păsărin.
Plata în rate, acceptată preferenţial
În timp ce unii stomatologi sunt mai deschişi către plata în rate şi nu impun prea multe condiţii, alţii dimpotrivă. „Acceptăm plata în rate, dar numai în funcţie de tratamentul pe care îl efectuează fiecare pacient şi de costurile la care se ridică”, a declarat stomatologul Oana Mihăilescu.
„Majoritatea celor care aleg plata în rate sunt pensionari, care de abia se mai descurcă cu veniturile foarte mici, încât vin cu sufletul la gură la noi. Mulţi suferă dureri destul de mari din cauza amânării remedierii problemelor dentare. De regulă, nu avem probleme cu pacienţii care plătesc în rate. Plătesc la timp, la data pe care o stabilim de comun acord. Noi ne mulţumim prin a le cere un număr de telefon, la care, în puţinele cazuri în care nu sunt parolişti, îi contactăm şi vin ulterior să-şi achite datoriile. Nu cerem garanţii, iar de avans se pune problema doar în cazul lucrărilor dentare, unde trebuie achitată laboratorului o anumită sumă, variabilă de la un caz la altul”, a mai adăugat Păsărin. Se pare că unii craioveni aleg să plece pregătiţi la drum în vacanţă. Nu numai că îşi pun maşinile la punct, aşa cum v-am relatat în ediţiile anterioare, dar unii stoma