Ţările aflate în curs de dezvoltare figurează printre pieţele cele mai afectate de valul de scăderi ale chiriilor spaţiilor comerciale. În actualele condiţii economice, extinderea retailerilor în pieţele puţin dezvoltate se impune ca o măsură de supravieţuire. Actualul context economic subţiază până şi „crema” imobiliarului mondial. „Chiriile «prime» de retail au scăzut în aproape toate regiunile din lume, pe măsură ce recesiunea globală afectează deciziile consumatorilor şi vânzările în retail”, se arată într-un studiu recent al CB Richard Ellis (CBRE).
Deşi pieţele aflate în curs de dezvoltare au fost afectate cel mai puternic, declinul este o tendinţă generală. Şi asta în ciuda creşterilor izolate consemnate de unele pieţe.
Buenos Aires a înregistrat cea mai puternică scădere al chiriilor, cu o valoare de minus 37%. Varşovia se situează pe locul secund, cu o diminuare de 33%, urmată de Washington DC, cu o reducere de 26%.
Spaţiile de calitate, mai accesibile
Există însă şi jucători care văd in declinul pieţei o oportunitate. „Unii retaileri folosesc această stare de fapt ca pe o ocazie de a profita de condiţiile neprielnice de pe piaţă. Astfel, ei negociază termeni de închiriere mai favorabili”, subliniază Nick Axford, şeful departamentului de cercetare şi consultanţă al CBRE pe regiunea Europa, Orientul Mijlociu şi Asia.
Dată fiind presiunea ce apasă asupra proprietarilor în încercarea de a evita gradele mari de neocupare, aceştia acceptă de multe ori compromisuri în negocierea chiriilor. Cei mai inteligenţi jucători se grăbesc să profite de ocaziile rare de a se muta în unităţi de primă calitate, ori de câte ori acestea se eliberează.
Chiriile în scădere reprezintă o şansă nu doar pentru cei care vânează amplasamente de top, ci şi pentru cei a căror strategie pe timp de criză