Câştigul salarial mediu net a scăzut în mai cu 3,7% (52 de lei), faţă de aprilie, până la 1.356 de lei (325 de euro), a anunţat ieri Institutul Naţional de Statistică (INS).
În aprilie, câştigul salarial mediu net crescuse cu 0,4% (6 lei) faţă de martie, până la 1.408 lei.
Ritmul anual de creştere s-a temperat la 8,7%, de la 9,7% în aprilie.
Câştigul brut salarial mediu a fost de 1.855 de lei (445 de euro) în a cincea lună din acest an, fiind cu 3,9% sub nivelul din luna precedentă.
Puterea de cumpărare era cu 23,3% mai mare în mai 2009, în scădere cu 4,8 puncte procentuale faţă de aprilie, mai arată datele INS.
Cele mai mari salarii nete au fost plătite în luna mai în activităţile de transporturi aeriene (3.296 de lei, 791 de euro), iar cele mai mici, în hoteluri şi restaurante (765 de lei, 184 de euro).
În mai 2009, în majoritatea activităţilor economice, nivelul câştigului salarial mediu net a fost în scădere faţă de luna anterioară, ca urmare a acordării de prime ocazionale (premii de Paşte), sume din profitul net în luna precedentă şi a realizărilor de producţii mai mici, se mai arată în comunicatul INS.
Astfel, s-au înregistrat scăderi de 20,9% în activităţile de intermedieri financiare, cu excepţia activităţilor de asigurări şi ale fondurilor de pensii, respectiv de 15,9%, şi în extracţia cărbunelui superior şi inferior, precum şi între 11% şi 14% în telecomunicaţii, industria metalurgică, producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat, fabricarea produselor din tutun.
Diminuări ceva mai mici ale câştigului salarial mediu net (între 5% şi 10%) au avut loc în extracţia minereurilor metalifere, fabricarea altor produse din minereuri nemetalice, fabricarea altor mijloace de transport, captarea, tratarea şi distribuţia apei, alte activităţi extractive, tipărirea şi reproducerea pe