Izvoarele tămăduitoare din localitate sunt căutate de arădeni. Mocrenii s-au specializat în afacerea cu apa, care a ajuns de poveste în tot judeţul. Izvorul de apă din localitatea Mocrea nu este numai o sursă de tămăduire, ci şi de bani pentru localnici. Fără prea multe costuri şi investiţii, sătenii din zonă s-au specializat în comerţul cu apa despre care se spune că are proprietăţi curative.
Astfel, pentru că există persoane care nu se pot deplasa, s-au găsit şi oameni care le vând apa „vie” în fiecare zi. Afaceriştii locali merg cu căruţa sau cu bicicleta, umplu sute de sticle de apă şi vând sticla de jumătate de litru cu doi lei, iar litrul este dublu ca preţ. Pentru că mai tot timpul sunt cozi la izvorul de la Mocrea, sătenii şi-au făcut rezerve proprii. „Eu vin zilnic de la Bocsig cu bicicleta şi duc apă pentru cinci familii. E foarte bună la stomac şi la fiere”, a spus Mărioara Cristea.
Tămăduitor incolor
Şi alte afecţiuni par să se amelioreze atunci când bolnavul bea apa cu sulf. Astfel, după o cură cu această apă, oamenii cu infecţii urinare, sechele după operaţii pe căile urinare, afecţiuni litiazice sau gastrointestinale, dischinezie biliară, litiază biliară, sechele după operaţii pe căile biliare sau alergoze de origine digestivă spun că s-au simţit mai bine.
Apa este verificată, periodic, de inspectorii Direcţiei de Sănătate Publică, iar medicii confirmă că are un conţinut mare de sulf. Este indicat ca apa să fie consumată imediat după ce a fost scoasă din izvor, pentru că în zece zile expiră şi îşi pierde proprietăţile. „Am băut multă apă de la Mocrea pentru stomac şi mă simt bine. Simt că îmi reglează digestia”, a declarat Ioana Marcu.
Nu poate fi îmbuteliată
Izvorul de la Mocrea a început să ţâşnească în anul 1979. Autorităţile oraşului Ineu susţin că apa tămăduitoare este mândria lor. „Izv