- Diverse - nr. 330 / 7 Iulie, 2009 De aceasta data, va propunem sa parcurgem un traseu prin oras, impreuna, pentru a vedea, ce anume se vede. Din Bulevardul Cetatii o cotim spre nord si intram pe strada Victor Babes. Vom remarca negresit asfaltul strazii si al trotuarelor, crapat, spart, deteriorat. La intersectia cu strada Bujorului, poate fi admirat un mic rondou de buruieni. Daca memoria este de partea noastra, aici n-au fost plantate nicicand flori. Este o strada care tine la buruieni. De fapt, oamenii sunt cei intovarasiti cu aceste plante care le ocupa trotuarul ingust si crapat, cresc si de la baza cladirilor si sunt toate sansele sa le vedem si pe acoperisurile caselor. Sa consemnam si ineditul strazii. Este amenajata din piatra cubica de granit, care se mentine intr-o stare buna. Trotuarul este unul singur, pe partea dinspre sirul de case, plin de buruieni. Aceste vegetatii se intalnesc si de partea opusa a strazii, dar cel putin cu scuza ca aici este gardul viu si mort ce delimiteaza cimitirul, de rest. La intersectia cu strada Cibinului, dam peste niste gunoaie asezate cu grija in strada de oamenii de prin partea locului, apoi, strada coboara intr-o panta cu inclinatia de circa 35 de grade pana se intersecteaza cu strada Avram Iancu. Strada Bujorului, prin aspectul ei, isi dezminte denumirea. Sa revenim si sa intram pe strada Cibinului, mai imbujorati, fiindca aceasta strada in forma literei "L" poate fi propusa pentru conservare. Este o strada scurta care face legatura intre strada Bujorului si Victor Babes si ne sta marturie in timp in ceea ce priveste inceputurile modernizarii strazilor din oras. Este pavata pe toata lungimea sa cu pietre de rau. La fel de plina este, pe langa pietre, cu gropi, baltoace, denivelari. Trotuarele de ambele parti sunt foarte deteriorate. Aceasta strada starneste trecatorului la pas mai intai un sentiment de sincera compas