* "Faza cu Gore a fost o greşeală de interpretare a consilierilor şi chiar a executivului CJ", dă asigurări preşedintele CJ * acesta spune că buletinele de vot au fost neclare, că nici el personal nu a înţeles din prima ce avea de făcut şi că probabil de aceea unii dintre colegii săi de partid au votat greşit * Stancu spune că greşeala nu se va mai repeta
Preşedintele CJ Brăila, PSD-istul Gheorghe Bunea Stancu, îşi asigură partenerii de coaliţie de pe plan local că ceea ce s-a întâmplat săptămâna trecută în cadrul CJ a fost rezultatul unei neînţelegeri şi că nu a fost o "mânăreală" din partea lui. Amintim că, la şedinţa CJ de săptămâna trecută, 15 dintre cei 28 de consilieri prezenţi la şedinţă, au votat împotriva constatării încetării de drept a mandatului colegului de plen Gheorghe Gore. Gore fusese exclus din PDL Brăila de câteva luni şi, conform legii, trebuia să îşi piardă şi calitatea de consilier judeţean, dobândită ca şi candidat din partea acestui partid, însă când a venit momentul ca CJ să voteze acest lucru, 15 consilieri au sfidat legea şi au făcut posibil ca Gore să îşi păstreze mandatul.
La momentul respectiv, preşedintele PDL Brăila, Eugen Bădălan, declara că având în vedere că între cei 15 consilieri care au votat împotriva excluderii lui Gore au fost şi PSD-işti, atunci se ridică două probleme: "Problema e în felul următor: dacă liderul PSD-iştilor le-a spus să voteze cum vor ei, atunci avem o problemă în coaliţie şi e foarte grav, căci înseamnă că rupem orice legătură cu PSD la Brăila sau, deşi le-a spus să voteze aşa cum trebuie, unii au votat cum au vrut ei, ceea ce înseamnă că problema e în curtea PSD, că unii nu mai ascultă directivele de partid", preciza atunci Bădălan. Acesta a mai adăugat că, dacă şi la o a doua şedinţă de CJ se va vota la fel, atunci va rupe alianţa cu PSD Brăila şi va apela la instanţă. Ieri, preşedintele PSD Bră