Cupa Confederaţiilor. Miracol? 20 pentru SUA, apoi 32 pentru Brazilia. Pe maieurile lui Kaka şi Lucio scrie: I Love Jesus. Echipa cade în genunchi şi se roagă. La centru.
Un maieu declamă în public. Înscrisul îi făgăduieşte lui Iisus pe Kaka şi pe Lucio. Lumea continuă să creadă în ateismul ei strâmt că brazilienii s-au născut cu un picior în plus şi cu un rist mai fin. Lumea greşeşte. Anatomia şi alte ştiinţe prea exacte spun că Brazilia face fotbal din exces de perfecţiune trupească. Şi intoleranţă la logică. Nicio regulă nu supravieţuieşte, în prezenţa unei mingi şi a două picioare de brazilian. Brazilienii înşişi cred cu totul altceva: fotbalul e jucat de ordinea lumii, iar ordinea lumii e dictată, cu pauze lungi şi greşeli de punctuaţie anume alese, de El. Brazilienii ştiu că joacă prin voia instanţei divine. De aici, începe scandalul.
Panteonul brazilian e un Congres dezorganizat. Deasupra, unde se vede pietatea cuminte ŕ la Kaka şi Lucio, totul pare banal. Kaka vine dintr-o familie neoprotestantă model şi a absorbit credinţa rectilinie în parteneriatul cu Iisus. Lucio şi-a găsit credinţa, în timp ce se iniţia, alături de nenumăraţi fotbalişti brazilieni, în cachaca (un rachiu naţional parfumat) şi ocupaţii carnale, facilitate de superba trupă de sprijin a Evei, dăruită de Domnul brazilienilor. Lucio şi Kaka s-au întâlnit pe creasta valului neoprotestant care împinge catolicismul brazilian pe o linie secundară.
Povestea începe în 1984, cu Atletas de Cristo, un cult fondat de Joao Leite şi Baltazar, doi jucători proaspăt convertiţi. Atletas de Cristo a crescut fabulos, dintr-un motiv elementar: dă direcţie.
Precizia psiho-topografică e vitală în ţara promiscuităţii vesele şi a amalgamurilor nelimitate. Dedesubt, în subsolul mitologic brazilian, nu există niciun minereu pur şi nicio galerie dreaptă. Catolicismul portughez a debarc