Compozitorul susţine că muzica contemporană nu mai poate fi ascultată în starea rigidă de acum două secole. Mai mult de jumătate din viaţă şi-a petrecut-o alături de corul pe care l-a înfiinţat în urmă cu patru decenii. La 71 de ani, profesorul, dirijorul şi compozitorul Constantin Râpă priveşte înapoi cu satisfacţie şi înainte cu optimism. De ce aţi optat pentru cariera muzicală şi cum aţi ajuns la Cluj?

C.R.: Cântau aproape toţi cei şase fraţi ai mei. După Liceul Pedagogic din Galaţi a trebuit să aleg pentru a continua la Bucureşti sau Cluj. Bucureştiul mi s-a părut prea aglomerat, aşa că am optat pentru Cluj.

Ce v-a determinat să înfiinţaţi Corul Antifonia?

C.R.: Era în anii ‘60 un curent general în artă, de deschidere către muzica modernă, dar lipseau mijloacele de exprimare. Am rezolvat prin Antifonia această problemă.

Cum a ieşit primul spectacol?

C.R.: Nu a fost simplu. Nu am fost încurajaţi de cei din Conservator. Am recurs la o stratagemă, cântând cu o altă formaţie existentă piese din creaţia lui Cornel Ţăranu. Publicul a rămas uimit, cum puteam cânta o partitură care „nu se putea cânta”, din cauza dificultăţilor de scriere.

Unde a venit consacrarea Antifoniei, în ţară sau străinătate?

C.R.: Prima dată la concursurile dintre conservatoarele noastre, apoi la Cântarea României, unde am evitat piesele patriotice sau politice. Cele mai importante distincţii au venit în competiţii de anvergură internaţională, în special cele patronate de Europa Cantat. Au fost 14 premii internaţionale în doar trei ani.

Care a fost apogeul reprezentaţiilor Antifoniei?

C.R.: Au fost mai multe spectacole memorabile, dar unul din cele mai reuşite a fost premiera piesei Idmen, în 1985, la Strasbourg, compusă de Iannis Xennakis, compozitorul grec de or