Ei, la Prima TV, numesc procesul acesta transmis prin televiziune „Schimb de mame“. În linii mari, se procedează cam aşa: se iau două mame care ajung – nu ştim în urma cărui efort de convingere – să-şi schimbe între ele familiile. O mamă din Suceava, de pildă, pleacă s-o înlocuiască pe alta în Bistriţa-Năsăud. Prima are două fetiţe isteţe, a doua are un băieţel harnic, o grădină de zarzavat, un soţ care le cam bea şi o vacă de muls. Dar prima ajunsă în casa celei de a doua nu ştie nici să mulgă vaca, nici să deosebească un răsad bun de o buruiană, iar pe tovarăşii de băutură ai noului tată îi zburătăceşte fără nici o strângere de inimă. Cealaltă a nimerit mult mai bine. E asistentă medicală, noul „soţ“ n-o pune să facă nimic deosebit, iar ea pretinde că experienţa îi va folosi în sensul că va şti să se poarte de acum încolo şi cu copiii fete, nu numai cu copiii băieţi. Până aici, nimic deosebit. Încă o reţetă de import, probabil, pe lângă multe altele cu care ne-am obişnuit. Dar cum se pregăteşte oare un asemenea „experiment“, cât costă el şi ce efecte benefice are? Documentarea costă, prospecţia costă, filmările se fac şi la Suceava şi la Bistriţa-Năsăud. În loc să fie aduse ambele familii, cu urmaşi, cu tot de data asta, într-o „casă“ specială ca la, „Big Brother“ sau ca la „Noră pentru mama“, aici sunt două case, particulare, în două localităţi depărtate, în care două mame sunt filmate cum se descurcă şi cum nu se descurcă… în faţa camerelor de luat vederi. N-ar fi fost oare mai ieftin un format de proximitate cum ar fi „Schimb de vecine“, de pildă? Distanţa sufletească şi de întrajutorare în Publicitate marile oraşe, cum sunt cele în care-şi au locaţiile vestitele televiziuni, întrece cu mult numărul kilometrilor dintre Suceava şi Bistriţa-Năsăud. Pentru copiii celor două familii, după un oarece şoc, experienţa poate fi uşor distractivă – cu condiţia să n