Modelul francez este propulsat, începând de astăzi, de un motor turbodiesel 3.0 V6 HDi care dezvoltă 241 de cai-putere.
După ce Citroen l-a introdus în gamele C5 şi C6, a venit rândul celuilalt partener al alianţei PSA, Peugeot, să lanseze noul motor 3.0 V6 HDi.
Constructorul francez a anunţat, astăzi, că va dota modelul 407 Coupe cu turbodiesel-ul de 241 CP, realizând astfel, potrivit site-ului ”caradisiac.com”, cea mai puternică maşină de stradă Peugeot din toate timpurile.
Noul motor este conectat la o transmisie automată cu 6+1 trepte. HDi-ul beneficiază de a treia generaţie a sistemului common-rail şi supraalimentare asigurată de două turbocompresoare cu geometrie variabilă.
Faţă de fostul 2.7 V6 HDi (pe care îl înlocuieşte), puterea oferită a crescut cu 18 %. Cuplul maxim – 450 Nm – este disponibil de la numai 1.600 rpm.
Consumul de combustibil (7,2 l/100 km – în regim mixt) şi emisiile de dioxid de carbon (189 g/km) au scăzut cu 12-15 %.