Dorinţa noastră de a ne bronza cât mai mult într-un timp record atrage după sine o grămadă de necazuri, printre care arsurile solare. Pentru a le evita, trebuie să ţineţi seama de câteva sfaturi simple. Expunerea corpului la soare se face doar până la ora 11:00 şi după ora 16:00.
La plajă, se vor evita medicamentele fotosensibile şi consumul de băuturi alcoolice. Creşterea treptată a timpului de expunere şi utilizarea cremelor, loţiunilor protectoare împotriva razelor ultraviolete şi infraroşii sunt alte două condiţii pentru un bronz fără probleme.
Şi totuşi, arsurile au apărut...
Pentru că nu aţi respectat aceste sfaturi sau pentru că aveţi o piele sensibilă, arsurile solare vă dau dureri de cap, dar mai ales de... piele. Ce este de făcut? Cristina Bălănescu, medic primar medicină generală, cu competenţă în terapii complementare de la Centrul de Sănătate Clar Med, recomandă aplicarea de felii subţiri din fructe şi legume de culoare verde sau galbenă. Prin urmare, arsurile solare de pe faţă pot fi atenuate prin aplicarea de felii subţiri de lămâie, piersică, cartof, castravete.
Cartoful poate fi folosit şi pentru arsurile de pe corp. De asemenea, Cristina Bălănescu recomandă spălăturile cu infuzie din gălbenele, tătăneasă, frunze de nuc, levănţică şi aplicarea locală de comprese cu lapte sau infuzie de muşeţel, care au rol benefic în calmarea durerilor produse de arsuri.
Efectul antiinflamator recomandă planta aloe vera în cazul arsurilor de piele. Poţi opta pentru cremele sau loţiunile pe bază de gel de aloe, dar cel mai bine este să apelezi direct la sursă, adică la frunzele proaspete.
Ouăle crude, aplicate direct pe piele, fac minuni în cazul oricărui tip de arsură. Un calmant excelent este şi mierea de albine. Aceasta se poate asocia cu zeama de lămâie.
La patru părţi de miere se va p