Regina Paola a Belgiei şi Prima Doamnă a României, Maria Băsescu, au vizitat în această după-amiază atelierele de creaţie de la Muzeul Naţional al Satului. Cele două doamne au fost întâmpinate de copii care au cântat, dansat, pictat şi sculptat, dar au fost impresionate mai ales de ouăle încondeiate din Bucovina, de copiii care jucau şotronul şi de jocul tradiţional al Caprei.
Vizita a început în jurul orei 16.15, iar cele două doamne au putut admira activitătile copiilor si tinerilor între 6 şi 18 ani, care vor participa de luni la cea de-a XVII-a ediţie a taberei de creaţie „Vara pe uliţă”.
Acestea au fost întâmpinate de două fetiţe îmbrăcate în costume naţionale care le-au oferit câte un buchet de trandafiri galbeni şi albi.
Pe parcursul vizitei, cele două doamne au primit mai multe cadouri: o papuşă, un tipar din zona Vrâncei pentru realizarea brânzei numit de asemenea „păpuşă”, icoane pe sticlă, dar şi ouă încondeiate din zona Bucovinei.
Copiii, încântaţi de vizita Reginei
„I-am dat fiecareia câte un ou pe care era pictată crucea. Nu am avut emoţii pentru că de fiecare dată când vin personalităţi sunt chemată aici”, a spus Valeria Fercal, o doamnă de 60 de ani care colaborează de aproape 25 de ani cu Muzeul Satului.
Cele două doamne au fost încântate de încondeiatul ouălor, Regina aşezându-se pe un scaun lângă copiii care pictau pentru a i se explica procedeul.
“Am avut emoţii, dar nu ştiu de ce. Am aflat acum câteva săptămâni că o voi întâlni pe regină”, povesteşte Cristina Andrade, fetiţa de 10 ani care s-a aflat cel mai aproape de Majestatea Sa, atunci când aceasta s-a aşezat la masa de lucru. Însă fetiţa dezvăluie că abia azi a început să înveţe cum se încondeiază oaule.
Regina Belgiei şi Maria Basescu au admirat şi figurinele din lut realizate la atelierul de olărit, obiectele din atelierul de sculptură,