Roxana Iordache, al cărei blog îl citesc, fie şi pentru că mă amuză felul în care distinsa colegă se iluzionează că ar putea schimba ceva în ţara asta, m-a mustrat că nu m-am ţinut de cuvânt şi n-am întrebat-o pe Monica Iacob Ridzi despre relaţia sa cu Elena Băsescu.

Aş fi vrut să-i pun întrebarea asta. Se număra printre cele 40 de întrebări pregătite pentru dialogul cu Monica Ridzi.

N-am întrebat-o.

Numai de asta nu-mi ardea.

Am avut la această emisiune Zig-Zag, aflată spre sfârşitul definitiv, zeci de invitaţi. Contrar analfabeţilor răuvoitori din presa noastră tot mai OTV-izată, la Zig-Zag nu-mi propun să demonstrez cât de tare şi mare sunt eu. Încerc să desluşesc omul de dincolo de platoşa sa oficială.

Sub semnul acestui adevăr, chiar din primele minute caut prin fel de fel de şiretlicuri să-l fac pe interlocutor să coboare garda. Astfel încât să se creadă la un taifas, şi nu la o emisiune în direct, faţă în faţă cu un jurnalist iscoditor.

Aşa am procedat şi cu Monica Ridzi întrebând-o despre ştirea că a fost la coafor sâmbătă. Mă aşteptam să-mi răspundă omeneşte, cu umor chiar. Ceva în genul, aşa suntem noi, femeile, când vrem să scăpăm de stres, mergem la cumpărături sau la coafor. Nu mai ţin minte ce a zis. În orice caz, ceva oficial. Din acel moment, comunicarea omenească dintre mine şi interlocutor s-a dus dracului.

Automat, am simţit nevoia să fiu oficial. Şi astfel am reuşit să fac una dintre cele mai enervante şi mai obositoare emisiuni din viaţa mea. La toate întrebările mi-a răspuns cu texte deja ştiute din alte intervenţii. De nenumărate ori am scris că politicienii de azi trebuie să înveţe de la stilul Traian Băsescu teatrul sincerităţii omeneşti.

N-o să uit cele două dialoguri de la B1TV dintre cele două tururi cu Adrian Năstase şi Traian Băsescu. În timp ce Traian