El este reflecţia lumii. A noastră. Poate de aceea misiunea mea la Los Angeles a fost una dintre cele mai dificile. În mine s-a dat o luptă teribilă. Am încercat să trec peste tristeţea mea, ca să pot vorbi cu oamenii. Le-am ascultat poveştile, însă de fapt eu eram cea care avea nevoie să vorbească. Am avut, tot timpul acesta, şi-l voi avea pe mai departe, un sentiment ciudat de vinovăţie.

MAMA, COPIII LUI ŞI COPIII LUMII

Michael, viaţa lui, este reflecţia noastră. Moartea lui este consecinţa. Talentul său, un cadou unic pe care l-am avut.

Ultimul său testament, cel puţin ultimul testament cunoscut, spune totul despre Michael: 40% pentru mama sa, 40% pentru copiii săi, iar restul de 20% pentru caritate. Aceştia au făcut parte din sufletul lui, mama şi copiii i-au motivat întreaga carieră. Pentru ei a muncit Michael.

Copilul Michael îşi avuse soarta pecetluită înainte de a se naşte. Tatăl său, Joe Jackson, un operator de macara în săracul ţinut din Gary, Indiana, cânta uneori prin baruri, să mai scoată un ban. Apoi a avut ingenioasa idee de a-şi aduce "echipa" de acasă, copiii, pe scena mirosind a alcool din barurile locale.

Michael a crescut în localuri, cântând pentru alţii, făcându-i fericiţi, fiind martorul comportamentului ciudat al adulţilor. Când nu era pe scenă, copilul era la antrenamente, alături de fraţii săi, sub privirile aprinse ale tatălui ce-i coordona cu biciul în mână.

Nu-l pot judeca la nesfârşit pe Joe Jackson, cine ştie, poate fără el n-ar fi existat un Michael Jackson. De fapt, e sigur, nu ar fi existat Michael Jackson. Dar un alt merit al lui Joe a fost că, ţinându-şi copiii toată ziua legaţi de antrenamente muzicale, i-a ţinut departe de străzile toxice ale ţinutului sărac din care proveneau. Mai târziu în viaţă, Michael l-a iertat pe tatăl său pentru durerea pe care i-a provo