Are 16 ani şi cântă muzică populară de când se ştie. A moştenit harul cântecului popular de la mama ei, Genuca Ceuca, meşter popular în comuna Salva. Cântă de mică şi a ales muzica populară. S-a născut în comuna Salva şi a crescut cu folclorul în casă. O asculta pe mama ei în timp ce cânta, trebăluind prin gospodărie. De mică, Alina le imita pe marile soliste de folclor, iar pe post de microfon folosea un creion sau un ştiulete de porumb.
„Am început să cânt la vârsta de zece ani şi atunci cântam melodii populare din Maramureş. Am înregistrat prima piesă la vârsta de zece ani, piesa se numea < >. Apoi, la Casa de Cultură din Bistriţa am cunoscut-o pe regretata doamnă Valeria Peter- Predescu, care m-a invitat să mă alătur grupului folcloric Mioriţa, aflat sub conducerea dumneaiei. Îmi amintesc că la primul concurs la care am participat, am luat doar menţiune, dar m-am bucurat tare mult. Au urmat multe concursuri importante la care am obţinut premii, chiar şi premiul I, dar concursul - Mândre-s cântecele noastre, difuzat la postul TV Romantica, este unul extrem de important pentru mine.”
„Îmi plac dealurile şi casa părintească”
Pentru Alina, acasă e la Salva, chiar dacă acum urmează cursurile Liceului de Muzică „Tudor Jarda” din Bistriţa. Alina povesteşte cu mult dor despre oamenii din Salva, despre tradiţiile din aceea zonă. În ciuda vârstei tinere, are o înţelepciune şi o maturitate de invidiat. Toate acestea, şi mai ales bunul simţ le-a moştenit de la mama ei.
„Eu m-am născut şi am crescut la Salva, dar îmi place foarte mult să merg şi la Runcu- Salvei, locul naşterii mamei mele. Îmi plac dealurile şi casa părintească unde a copilărit mama”, ne povesteşte Alina.
Mama Alinei, Genuca Ceuca, este un iscusit meşter popular, iar la Salva este un adevărat centru al culturii tradiţionale. Alina a învăţat şi ea să coase m