Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Reabilitarea termică la Braşov: până în 500 euro de familie

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 8 iulie 2009 ·

Estimarea este oferită de primarul George Scripcaru, în urma licitaţiilor pentru lucrările primelor patru blocuri incluse în program. Sursa: Adrian Paul

Între 258 şi 441 de euro, atât este partea care revine, în medie, proprietarilor din cele patru blocuri la care au demarat lucrările pentru izolare termică, prin programul guvernamental aferent.

Suma reprezintă 20% din costul total al lucrărilor în cazul fiecărui bloc, iar calculul exact pentru fiecare familie depinde de mai mulţi factori, între care valoarea totală a lucrării, suprafaţa care trebuie izolată termic, materialul din care a fost construit blocul şi vechimea imobilului, suprafaţa care revine fiecărei familii în funcţie de mărimea apartamentului etc.

Preţul minim este de 258 de euro

Primarul George Scripcaru susţine că la niciun bloc care va fi reabilitat termic în Braşov, participarea unui proprietar nu va depăşi 500 de euro, din datele de până acum. Deocamdată, cel mai mic preţ mediu pe familie este de 258 euro, la un bloc de 60 de apartamente, cu o suprafaţă desfăşurată de 3.185 mp, iar cel mai mare, 441 euro, la un bloc de 61 de apartamente, cu o suprafaţă desfăşurată a lucrării de 1.008 mp.

Pentru celelalte două blocuri la care au început lucrările, preţurile medii pe apartament sunt de 395 şi respectiv 335 euro. Lucrările vor cuprinde izolarea termică a pereţilor exteriori, cu polistiren de 10 cm grosime, înlocuirea tâmplăriei cu termopan şi închiderea balcoanelor, termohidroizolarea acoperişului, izolarea subsolului, lucrări de demontare şi remontare a instalaţiilor şi echipamentelor de pe faţade sau terase, refacerea faţadelor.

În acest an, în programul naţional de izolare termică a blocurilor, Braşovul a inclus pe lista aprobată de guvern 154 de imobile, totalizând aproximativ 6.000 de apartamente. Recent, au fost înch

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primele imagini cu Elena Udrea la ieșirea din închisoare. Ce a declarat fostul ministru

HotNews acum 19 minute
Elena Udrea a ieșit astăzi, 17 iulie, din închisoare, după ce Tribunalul Prahova a decis să fie eliberată condiționat. Ea a fost așteptată de Adrian Alexandrov, partenerul ei de viață, și de mai mulți avocați. „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că această î

Cum motivează Curtea Constituțională că i-a respins sesizarea lui Nicușor Dan pe legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum o ora
Legea care înăsprește pedepsele pentru fascism, legionarism, rasism sau xenofobie, atacată la Curtea Constituțională de către președintele României, „este clară, precisă și predictibilă”, argumentează judecătorii constituționali decizia de a resping

Ministrul Finanțelor: „Obiectivul nu este să menținem ratingul la o clasă deasupra junk, ci să creștem”

Gandul acum 48 minute
Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor, a declarat joi, la o conferință organizată la Bursa de Valori, că România merge într-o direcție bună, însă este nevoie de „o consistență lungă în timp”. Mai mult, ministrul a precizt că obiectivul principal es

Nicușor Dan va efectua o vizită oficială la Berlin, unde va discuta cu Friedrich Merz și președintele Germaniei

Adevarul acum 2 ore
Președintele Nicușor Dan va efectua, vineri, 18 iulie 2025, o vizită oficială în Germania, unde va discuta cu președintele și cancelarul țării. De asemenea, va participa la o întâlnire cu afaceriști germani, dar și cu reprezentanți ai comunității ro

INHGA Cod galben și portocaliu de inundații în mai multe județe, printre care Constanța și Tulcea

Ziua Constanta acum 3 ore
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis pentru astăzi, 17 iulie 2025, o avertizare Cod portocaliu de viituri, valabilă până vineri la prânz, pe râuri din 15 județe. Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a

EXCLUSIV DINAMO, azi de la ora 17.00. O altă perspectivă despre incidentele de la Miercurea Ciuc și ce urmează să se întâmple la meciul cu Botoșani!

Cancan acum 2 ore
Alexandru Brădescu și Cătălin Mureșanu vin cu detalii despre incidentele de la Miercurea Ciuc. Perspective noi și ce ar fi trebuit să facă forurile fotbalului românesc! Discutăm despre jocul echipei problemele din lot: un transfer care nu poate să j

Primul stat american care îşi deschide o reprezentanță economică în România

HotNews acum 3 ore
Arizona devine primul stat american care îşi deschide o reprezentanță economică în România, iar legislativul statului face prima alocare de fonduri pentru biroul de la București. Anunțul a fost făcut joi de Ambasada României în SUA, care spune că în

Județele cu cele mai mari salarii în prima jumătate a anului: Capitala conduce detașat, cu o medie netă de 5.665 de lei

Mediafax acum 4 ore
Peste 130.000 de joburi și 5,1 milioane de aplicări au fost înregistrate în prima jumătate a anului pe eJobs.ro, potrivit unui comunicat. Din numărul total de joburi, o tremie a avut și salariul afișat în anunțul de angajare. Dacă în ceea ce priveșt

Oana Țoiu despre bugetul UE: Vedem o provocare pentru România

Mediafax acum 4 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a prezentat propunerea de buget pentru perioada 2028-2034. Documentul prevede între altele comasarea agriculturii cu domeniul coeziunii, lucru care a provocat nemulțumirea Parlamentului European. Ș

Pericol de inundații în județul Botoșani. Hidrologii au emis Cod Portocaliu și Cod Galben

Botosani News acum o ora
Hidrologii au anunțat că există risc de inundații pe râul Jijia și afluenții acestuia și au instituit: Cod portocaliu, de joi, de la ora 18:00, până vineri, la ora 12:00; Cod galben, vineri, între orele 12:00 – 24:00. Fenomenele prognozate sunt „scu

Vremea

București
acum

30°
joi

18°/31°
vin.

15°/30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

27°
joi

19°/27°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/28°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

26°
joi

20°/27°
vin.

18°/28°
sâm.

20°/28°
dum.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

23°
joi

15°/23°
vin.

13°/23°
sâm.

14°/27°
dum.

18°/31°
Timisoara
acum

16°
joi

15°/21°
vin.

10°/27°
sâm.

15°/32°
dum.

19°/37°