Se pare ca exista in gena romanilor ca, pe cat urca sau au impresia ca urca in ierarhia sociala, pe atat sa le creasca tentatia de a-si pune tichie de margaritar, mai ales daca sunt chei si burtosi. Nu de alta, dar pentru a arata mai cu mot decat sunt.
In vremea comunismului, pentru a nu ne referi la epoci mai de demult, am avut de-a face cu manifestari statale in aceasta privinta. si multi au crezut probabil ca este vorba doar de inclinatia spre grandomanie a conducatorului. De fapt insa, opresiunile, apasarile si interdictiile vremii ii impiedicau pe oameni sa-si puna tichiile de margaritar spre care nazuiau. Iar din grandomaniile lui Ceausescu – multe, extrem de costisitoare – macar a ramas ceva. Cu unele, precum Casa Poporului, s-a ajuns sa se faca turism intr-un Bucuresti fara, practic, oferta turistica. Toate acestea spre deosebire insa de tichiile de margaritar pure, care costa imens fara a lasa nimic in urma!
Perioada postdecembrista, cu toate coordonatele ei – libertate de expresie, libertate de miscare, libertate pentru furturi si jafuri –, a eliberat de apasari gena tichiei de margaritar si a inceput epoca manifestarilor ei plenare. Manifestarile au fost ajutate si stimulate de faptul ca, in concordanta cu coordonatele epocii, au trecut in umbra cei rezonabili, iesind in fata detractorii, mincinosii, hotii, mitocanii, toapele. Nu cumva intelectualii au luat locul muncitorilor in conducerea societatii, dupa cum ar sugera abandonarea asa-zisei dictaturi a clasei muncitoare?! Iar mereu platitoarea taranime a primit lovitura de gratie! De fapt, tot ceea ce era mai rau – pleava refulata si pleava pur si simplu – a iesit la suprafata. Nomenclatura a ramas. Atat doar ca o parte din cea veche a fost inlocuita de una noua. si pleava pur si simplu, si mai ales pleava refulata, ca si nomenclatura veche, eliberata de angoase, si indeosebi cea de t
