Activitatea economica se desfasoara in cicluri: economia se afla in partea de jos, incet-incet incepe sa isi revina, creste optimismul, lucurile merg din ce in ce mai bine, lacomia invinge frica, economia se supraincalzeste, resursele sunt utilizate in mod incordat si, la un moment dat, incepe criza. Se produc corectiile pana se atinge un nou nivel minim. Ciclul se reia, scrie Claudiu Minea, pe Jeopardy.
Tot acest sistem se auto-regleaza in mod natural, daca pietele sunt lasate sa functioneze. Nu exista boom vesnic, asa cum nu exista criza vesnica. Nici lapte si miere, dar nici colaps definitiv.
Tot acest ciclu auto-reglabil are avantajul ca reglajul se face foarte repede. Dar asta atrage niste costuri. Prin politicile sale, statul poate reduce aceste costuri. Poate face ca utilizarea resurselor sa fie mai rationala in perioadele de boom si poate face ca suferintele sa fie mai putine in perioadele de criza.
Dar, pentru a realiza acest lucru, politicile statului trebuie sa fie anticiclice. O politica anticiclica inseamna sa nu torni gaz peste foc in perioadele de boom si sa nu torni apa peste un foc ce abia palpaie. Obiectivul e de a aplatiza sinusoida, scazand maximele si crescand minimele. Scopul ar fi de a obtine o sinusioda cat mai apropiata de o dreapta.
Ori ce au facut guvernele Romaniei in ultimii ani? Au practicat politici profund prociclice.
Cateva mostre din politicile guvernului Tariceanu:
cand era criza de personal pe piata muncii, au continuat angajarile la statin domeniul constructiilor, au inceput nenumarate proiecte, fara a avea finantare, consumand forta de munca si ducand la cresterea preturilor materialelor de constructiiau impins deficitul bugetar la limita
Cand focul tindea sa creasca in intensitate, guvernul Tariceanu a continuat sa toarne gaz peste el.
Cateva mostre din politicile
