A fost campion european și a purtat la gât medalii olimpice și mondiale. Nume marcant în lumea halterelor, Adrian Jigău a devenit antrenorul tinerilor de la CSM Arad.
Zilele trecute, fostul mare sportiv a luat parte la prima competiție, din noua sa postură. Sportivii cărora le-a pus haltera în mână acum 9 luni s-au comportat bine în finala Cupei României. Competiția s-a ținut la Botoșani, doi dintre elevii lui Jigău fiind aproape de podium – Teodor Bilegan (77 kg) și Emanuel Ruja (94 kg). Ambii au încheiat pe locul 4. La categoria 36 kg, Florin Vizitiu s-a clasat pe 5, Narcis Rantar pe 7, iar Alex Rantar pe 8. Sebastian Călugăreanu (45 kg) a obținut două locuri 7 și un loc 8. La 69 kg, Florin Lingurar și Cristian Roșu au ocupat pozițiile 7 respectiv 8, în timp ce Adrian Lingurar, la 77 kg, a stat pe locul 10.
Timpul lucrează pentru ei
”Rezultatele nu pot fi considerate decât bune. La 17 ani începi să contezi într-un Campionat Național, iar la noi, uin singur sportiv se apropie de această vârstă, restul fiind mult mai tineri. Voi avea nevoie de ei la seniori, așa că avem destul timp să ne pregătim”, a declarat Adi Jigău, care lucrează alături de antrenorul Pavel Sebeșan.