Brazilianul Didy a trecut peste perioada de convalescenţă pricinuită de accidentările repetate la genunchi şi va lupta să-şi recîştige locul de titular
Cel mai ghinionist jucător din lotul lui CFR Cluj, brazilianul Didy, a revenit din vacanţă cu o poftă nebună de fotbal. Accidentarea la meniscul intern şi ligamentul colateral al genunchiul stîng din decembrie 2007, care a recidivat în octombrie anul trecut, nu i-a permis atacantului brazilian să fie în teren la nici unul dintre meciurile disputate de "feroviari" cu trofee pe masă. Acum, Didy trage tare la antrenamente pentru a fi în teren la supercupa României, cu Unirea Urziceni, din 26 iulie. "Sînt bine, nu mai am dureri. Sper că s-au încheiat ghinioanele pentru mine. Trebuie să mă pun la punct cu pregătirea fizică. Voi trage tare în cantonament, iar la Supercupă sper să joc. Vreau să fiu şi eu în teren cînd CFR-ul va cuceri o cupă", a spus Didy.
Brazilianul este unul din jucătorii preferaţi ai finanţatorului Arpad Paszkany, care şi-l doreşte pe Didy cît mai des în teren în sezonul ce urmează. "Sper să nu mai avem ghinioanele din sezonul trecut cu accidentările, să-l avem disponibil şi pe Didy. Pentru noi orice trofeu e important şi pentru a începe noul sezon cu dreptul trebuie să cîştigăm supercupa", a afirmat Paszkany.
"Pitbull" la CFR?
Presa portugheză a dezvăluit că fostul atacant al Rapidului, Claudio Mejolaro "Pitbull" (26 de ani), are o nouă ofertă din România. Jucătorul brazilian, aflat sub contract încă un an cu FC Porto, se află pe lista de achiziţii a clujenilor. Gruparea lusitană este dispusă să-l cedeze pe "Pitbull" gratis, sub formă de împrumut, iar CFR are prioritate după ce Alvaro Pereira a ajuns la Porto.
Mureşan a bătut FRF
Curtea de Apel Cluj i-a dat ieri cîştig de cauză lui Iuliu Mureşan în procesul civil intentat împotriva FRF pentru