Literele care s-ar fi putut strange spre a-i scrie numele n-au pornit din degete in momentul cand pe toate ecranele s-a asternut vestea mortii sale. De-abia cand i-am zarit sicriul am realizat ca e adevarat.

Atunci am avut curaj si am deschis un ochi. Si am vazut ca ingerului ii cazusera aripile, iar firele de iarba crescute din puful desprins din cioatele abandonate in umeri i-au mangaiat gleznele, in zborul drept, cu trupu-i omenesc, spre Dumnezeu.

Mi-a fost o frica teribila sa scriu despre Michael Jackson. Exista momente cand subiectul este prea greu pentru o minte obisnuita sa se minta ca nimic nu merita atat de multa inima incat sa o arati lumii. Si-apoi, cum sa descrii furtuna pastrandu-te departe, fara sa-ti arati slabiciunea in care se bucura cititorii sa-si inmoaie ghioagele pregatite sa ti le lipeasca de crestet?

Si stand cu barbia in fata calculatorului, indraznind sa ma apropiu de umbre, spre a le deslusi lumina, mi-am dat seama ca greseam. Nu e nevoie sa-ti invingi lacrimile pentru a fi om. Dimpotriva.

Poate ca e vorba si despre impresia artistica. Americanii stiu sa faca show, ei l-au trecut in dictionar. Pe prietenii lui Michael nu i-a angajat insa star-sistemul sa simta. Si rar mi-a fost dat sa zaresc pe aceeasi fata un ochi brazdat de-o nesfarsita durere, si celalalt deschis spre o nesfarsita bucurie.

Nu putem inca sa ne stergem tristetea din suflet spre a o transforma in fericirea de-a pasi in lumea dreptilor, adevaratilor, desprinsilor de nebunie. Nu facem trecerea pe pamant fiind, speram doar sa o percepem Dincolo.

Si totusi, cei care am simtit, am stiut ca mai e ceva. Cuvintele lui "Jacko", plecat dintre noi convins fiind ca l-am uitat, strigau. Mai ramanea sa le auzim. Apoi sa le pricepem. Testamentul unei comete e format din pulbere de stele, si daca deschizi ochii si te in