Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Avioanele britanice, atacate cu laser

Publicat in Ziare.com, miercuri 8 iulie 2009 ·

Pilotii companiilor comerciale sunt orbiti cu raze laser in timpul decolarilor si aterizarilor pe aeroporturile din Marea Britanie de catre persoane care, in joaca lor inconstienta, pot provoca catastrofe aeriene.

Sindicatul pilotilor britanici, Balpa, a cerut ajutorul autoritatilor dupa ce ce numarul de incidente in care acestia au fost orbiti de raze laser a crescut ingrijorator in ultimii ani, potrivit The Telegraph.

Statisticile Balpa arata ca numarul acestor incidente periculoase a crescut de la 29, in 2003, pana la 206, anul trecut.

Potrivit sindicatului, jucariile cu laser costa numai cativa euro si pot fi cumparate de pe internet sau chiar de la tarabele din coltul strazii, facand astfel imposibil un control real al comercializarii si folosirii acestora.

Razele laser pot ajunge pana la distante de peste un kilometru si daca sunt indreptate spre carlinga avioanelor ii pot orbi pentru cateva secunde pe piloti, punand in pericol siguranta pasagerilor.

O tehnologie de localizare a originii exacte a razelor laseer a fost dezvoltata si speram ca aceste aparate sa intre urgent in dotarea politiei britanice", spune Jim McAuslan, secretarul general al Balpa, care spera ca astfel cei care fac astfel de glume periculoase vor putea fi opriti de politie.

Pilotii companiilor comerciale sunt orbiti cu raze laser in timpul decolarilor si aterizarilor pe aeroporturile din Marea Britanie de catre persoane care, in joaca lor inconstienta, pot provoca catastrofe aeriene.

Sindicatul pilotilor britanici, Balpa, a cerut ajutorul autoritatilor dupa ce ce numarul de incidente in care acestia au fost orbiti de raze laser a crescut ingrijorator in ultimii ani, potrivit The Telegraph.

Statisticile Balpa arata ca numarul acestor incidente periculoase a crescut de la 29, in 2003, pana la

Articolul in Ziare.com >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Județele Constanța și Tulcea, sub cod galben de caniculă! Se vor înregistra temperaturi cuprinse între 33 și 35 de grade

Ziua Constanta acum 17 minute
Administrația Națională de Meteorologie a actualizat avertizările meteo de caniculă ce vizează mai multe județe din țară. Astfel a fost emisă o avertizare cod galben de val de căldură persistent, disconfort termic ridicat valabilă astăzi 24 iunie 2

Știri România Planul Roșu activat după un grav accident rutier! Un autocar cu peste 50 de persoane și un autocamion, implicate

Ziua Constanta acum 2 ore
Planul Roșu de intervenție a fost activat în această dimineață începând cu ora 7.00 în județul Sibiu în urma unui accident rutier. Potrivit IGSU, este vorba despre un autocar care a ieșit în afara părții carosabile pe raza localității Porumbacu de S

Circulaţia trenurilor, afectată de vremea rea

Mediafax acum 33 minute
„În cursul acestei zile (luni - n.r.), mai multe trenuri înregistrează întârzieri din cauza condiţiilor meteo nefavorabile ce au condus la căderi de copaci în gabaritul căii ferate şi la întreruperea temporară a alimentării cu energie electrică, cu

UPDATE - Luni încep alegerile pentru preşedinţia USR. Şase candidaţi s-au înscris în cursă / Doi dintre candidaţi s-au retras / În primele două ore de la începerea scrutinului online, au votat 2.000 de membri USR

News.ro acum 15 minute
Primul tur al alegerilor pentru preşedinţia USR are loc luni şi marţi. Preşedintele USR este ales de fiecare membru al partidului, prin vot direct, pe o platformă online. Candidatura a şase membri USR a fost validată în cursa pentru preşedinţia form

Tragedia din Italia. MAE confirmă: Trupul lui Cristian Molnar a fost găsit în râul Natisone

Mediafax acum o ora
„În continuarea informaţiilor referitoare la victimele accidentului petrecut la 31 mai 2024, în care trei persoane de cetăţenie română au dispărut în apele fluviului Natisone, regiunea Friuli Venezia Giulia din Republica Italiană (două fiind ulterio

Euro 2024 - Grupa B se încheie luni cu meciurile Croaţia - Italia şi Albania - Spania. Toate calculele

Mediafax acum o ora
22:00: Croaţia - Italia (Grupa B, Leipzig) În urma înfrângerii în faţa Spaniei şi a victoriei în faţa Albaniei, care a fost smulsă în urma unui ultim gol egalizator al lui Klaus Gjasula, Croaţia are nevoie disperată de un rezultat pozitiv în faţa It

Superstiții de Sânziene: ce nu e bine să faci în 24 iunie, la nașterea Sfântului Ioan Botezătorul

Ziua News acum 2 ore
Creștinii sărbătoresc la 24 iunie naşterea Sfântului Ioan Botezătorul. În calendarul popular, ziua mai este cunoscută şi sub denumirea de „Cap de vară" sau "Drăgaica". Însă i se mai spune și Ziua de Sânziene. Nimeni nu are voie să lucreze, iar cele

Parbrizul unui avion Boeing s-a fisurat la peste 12.000 de metri altitudine

Mediafax acum o ora
Incidentul a avut loc în 27 de mai, iar avionul avea ruta Heathrow- San Francisco şi după trei ore de la decolare a trebuit să se întoarcă în Marea Britanie, conform The Sun. Potrivit sursei citate, crăpătura în parbriz a şocat echipajul aeronavei,

Un tânăr de 19 ani a murit și doi adolescenti, de 16 și 17 ani, sunt în stare gravă, după ce s-au răsturnat cu mașina

Ziare.com acum o ora
Un tânăr de 19 ani a murit şi doi adolescenţi de 16, respectiv 17 ani au fost transportaţi la spital, luni dimineaţă, după ce autoturismul în care se aflau s-a răsturnat, pe DJ 504, în zona localităţii Olteni. Potrivit ISU Teleorman, la faţa locului

Rusia se oferă să ajute Vietnamul să dezvolte energie nucleară

News.ro acum 2 ore
Rusia s-a oferit să ajute Vietnamul să dezvolte centrale nucleare. Propunerea a fost făcută în timpul unei vizite a preşedintelui Vladimir Putin la Hanoi, a declarat Alexei Likhachev, şeful companiei nucleare ruseşti de stat Rosatom, potrivit RIA. L

Vremea

București
acum

27°
lun.

20°/34°
mar.

21°/33°
mie.

20°/34°
joi

20°/32°
Iasi
acum

22°
lun.

18°/25°
mar.

15°/25°
mie.

16°/28°
joi

17°/29°
Constanta
acum

30°
lun.

19°/30°
mar.

21°/25°
mie.

20°/24°
joi

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

26°
lun.

17°/26°
mar.

17°/28°
mie.

18°/27°
joi

17°/27°
Timisoara
acum

24°
lun.

19°/31°
mar.

18°/33°
mie.

19°/34°
joi

18°/30°