Fundaşul internaţional spaniol al echipei Atletico Madrid, Mariano Pernia, a fost victima unui grav accident de circulaţie în Argentina şi a suferit o fractură de claviculă şi o perforare a unui plămân, a anunţat miercuri directorul sportiv al clubului spaniol de fotbal.
''Noi am vorbit cu familia sa şi ne-a confirmat că jucătorul a avut un grav accident'', a declarat Jesus Garcia Pitarch într-o conferinţă de presă. ''El are o claviculă fracturată şi un plămân perforat''.
''În următoarele ore vom putea da un diagnostic mai clar al sănătăţii sale, doarece el a fost transferat într-un spital din Buenos Aires'', a adăugat directorul sportiv.
Potrivit clubului Atletico Madrid, fundaşul hispano-argentinian în vârstă de 30 ani a ''suferit un teribil accident de circulaţie marţi, 7 iulie, în apropiere de oraşul argentinian Rauch, ieşind de pe şosea cu maşina pe care o conducea''.
Jucătorul era însoţit de fiica sa Tiziana, care a scăpat nevătămată din acest accident, şi de nepotul său Tadeo, ''rănit la o claviculă''.