Putin i-a smuls liderului american angajamentul că va ţine cont de obiecţiile Rusiei privind zona ex-sovietică şi scutul antirachetă.Preşedintele Obama a promis la întâlnirea cu premierul Putin să ţină cont de opiniile Rusiei cu privire la relaţiile acesteia cu Georgia şi cu Ucraina. După un schimb de critici de la distanţă, preşedintele american Barack Obama şi premierul rus Vladimir Putin s-au întâlnit ieri în apropiere de Moscova, unde au schimbat complimente formale în timpul unui mic dejun rusesc.
Citiţi şi:
Obama îndeamnă Rusia să nu se amestece în treburile statelor vecine
Michelle Obama vizitează Kremlinul cu Svetlana Medvedeva
Relansarea relaţiilor ruso-americane, aplaudată de presa rusă
Obama şi Medvedev au încheiat şase acorduri strategice / Cum comentaţi?
Obama şi Medvedev au semnat un acord prealabil în vederea dezarmării nucleare
Rusia a dat OK-ul Americii să-şi transporte soldaţii în Afganistan
Reuniunea a debutat într-o atmosferă tensionată. „Sunt încântat că am ocazia să vă cunosc“, a declarat Putin, fără să privească spre interlocutorul său. „Avem ocazia excelentă să construim baze mai solide pentru relaţiile ruso-americane. Poate nu suntem de acord în toate problemele, însă ne consultăm, spre interesul poporului rus şi al celui american“, i-a răspuns Obama.
Fostul lider de la Kremlin s-a folosit de toate mijloacele pentru a-i face pe plac oaspetelui său: eşarfe tradiţionale ruseşti, samovare, servitori îmbrăcaţi în tunică roşie şi purtând o curea aurită şi chiar cântăreţi la balalaică. Micul dejun a durat două ore, iar la sfârşit, preşedintele american s-a declarat „convins că premierul este un om al prezentului care priveşte ferm spre viitor“.
Discuţii despre Ucraina şi Georgia
Consilierul lui Putin, Iuri Uşakov, fost amb