Două săptămâni a încercat bunicul să facă rost de o canistră de benzină ca să ne ajungă pentru prima mea vizită în Delta Dunării... Ah, cât am visat la ea! O ştiam numai din povestirile colegilor. Bunicii fuseseră de câteva ori, dar nu au îndrăznit niciodată să meargă până în inima Deltei, acolo unde e numai apă şi stuf, unde sunt păsări de tot felul şi aerul acela pe care eu mi-l imaginam că nu mai există în nici o altă parte a lumii.
DRAGONUL DIN ADÂNCURI
Ne-am urcat în maşină. Prima destinaţie: Buzău. Unde am oprit în piaţa de lângă Biserica Sf. Îngeri. În parcul din faţă mişunau ţigănci cu ţigări străine şi medicamente. Da' ţigănci din cele lăieţe, cu fuste colorate şi copii atârnaţi de ele. Şi nimeni nu le-ntreba ce caută acolo şi de unde au produsele. Ce combinaţie - tutun şi biseptol!
O luăm din loc spre Brăila. De-o parte şi de alta, platani înşiraţi la linie. O şosea ca-n palmă. La Brăila, la intrare, am dat peste un PECO. Oprim. Bag de seamă că fie bunicul nu a făcut rost de canistra de benzină după care a alergat în tot Ploieştiul, fie are gânduri mari să mă plimbe şi în alte locuri despre care nu ştiu nimic. Ies şi eu din maşină să iau aer. Din ăsta cu vapori de benzină.
Nu ştiu ce e în capul meu. „De când au venit nenorociţii aştia cu IDMS-ul aici ne-au luat raţia de tranzit ca să le-o dea celor care îşi cumpără maşini noi", ne-a spus femeia de la benzinărie. Bunicului i s-au cam înecat corăbiile, dar bunica a încercat să-l liniştească. Benzina din rezervorul nostru trebuia să ne ţină până la Tulcea.
Când bunica a pronunţat cuvântul bac, am simţit furnicături pe şira spinării. Văzusem mai demult o fotografie într-o carte cu un fel de plută mare şi citisem că e sigură. Dar, când am aflat că trebuie să ne urcăm pe ea cu tot cu maşină, am înlemnit, mi s-a tăiat respiraţia şi am simţit cum