Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Prima ediţie a festivalului roşiilor

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 8 iulie 2009 ·

Localitatea Macea din judeţul Arad va găzdui, duminică, 12 iulie, prima ediţie a „Sărbătoarea Părădăicilor”. Sursa: Centrul de cercetare John Innes din Norwich, Marea Britanie

Părădaica este un regionalism pentru roşii. Prima ediţie a festivalului dedicat roşiilor va avea loc la Castelul de la Macea, va începe la ora 12.00 şi promite să fie un adevărat festin culinar, pentru că vizitatorii vor găsi aici tocăniţă la ceaun, preparate tradiţionale, asortate cu ţuică şi, bine înţeles, bulion. Roşiile de Macea nu vor fi singure. Alături de ele se vor găsi şi alte produse tradiţionale, cu renume în zonă, printre care ţuica de Chisindia, salamul de Nădlac şi pita de Pecica.

„Amatorii de folclor şi preparate culinare tradiţionale nu au voie să lipsească de la „Sărbătoarea Părădăicilor”, mai ales că vor avea prilejul să guste cele mai bune roşii din judeţ”, spun organizatorii care vor ca în viitor să dea amploarea manifestării similare din Spania. Zona Macea-Curtici are cele mai renumite roşii ecologice din vestul ţării.

Cum jocul şi voia bună nu puteau lipsi de la o asemenea sărbătoare, pe scenă vor urca soliştii de muzică populară de la Rapsozii Zărandului, Dan Onica şi Ioan Chişeuan, alături de invitaţii lor. Evenimentul este organizat de Asociaţia pentru Dezvoltarea Culturii în Mediul Rural.

Localitatea Macea mai este cunoscută şi pentru că aici are loc cel mai mare festival de umor sătesc din România, „Gura satului”,... dar şi pentru că primarul de aici, Ioan Mercea, cântă la frunză şi poate imita cu uşurinţă tot felul de voci şi sunete. Tot aici se află singurul român care potcoveşte ouă.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Zeci de bătrâni scoși în miez de noapte dintr-un cămin peste care risca să se prăbușească elicea unei eoliene. Mai multe case din zonă au fost evacuate

Ziare.com acum 23 minute
72 de bătrâni internați la un cămin pentru vârstnici din localitatea Poarta Albă, judeţul Constanţa, au fost evacuați miercuri noapte, după ce elicea unei eoliene amplasată la zece metri de clădire a început să se învârtă necontrolat. Bătrânii au fo

Incendiu într-un club din Sighişoara. 150 de persoane s-au autoevacuat

Mediafax acum 59 minute
Un incendiu a avut loc în noaptea de miercuri spre joi într-un club din Sighişoara, judeşul Mureş. Aproximativ 150 de persoane s-au autoevacuat.

A doua zi de Crăciun- Soborul Maicii Domnului. Ce nu este bine să faci în acestă zi de sărbătoare

Botosani News acum 54 minute
În ziua a doua de Crăciun, la 26 decembrie, Biserica o prăznuiește pe cea care a dat naștere lui Hristos Dumnezeu, pe Maica Domnului. Soborul Maicii Domnului este una din cele mai vechi sărbători în cinstea Maicii Domnului, care are loc a doua zi de

BoardingPass, despre facturile publicate de Marcel Ciolacu: E puţin probabil ca aceste facturi să fi fost emise în anul 2022, an în care au avut loc zborurile cu avionul privat

News.ro acum 8 ore
Facturile prezentate în spaţiul public de premierul Marcel Ciolacu în seara de Crăciun prin care a dorit să demonstreze că a achitat din surse proprii călătoriile cu avioanele Nordis conţin date care arată că este puţin probabil ca aceste facturi să

Risc mare de avalanșe în Munţii Bucegi şi Făgăraş / Salvamontiştii recomandă evitarea traseelor alpine

G4Media acum 11 ore
Oficialii Salvamont Braşov anunţă că, în această perioadă, la altitudini mari, este risc ridicat de producere a unor avalanşe în Munţii Bucegi şi Munţii Făgăraş. Salvatorii montani le recomandă turiştilor şi celor care practică sporturi de iarnă ca,

Mozambic: Peste 1.500 de deţinuţi au evadat dintr-o închisoare de înaltă securitate / 33 dintre evadaţi au murit

News.ro acum 8 ore
Peste 1.500 de deţinuţi au evadat miercuri după-amiază dintr-o închisoare din Maputo, profitând de agitaţia din a treia zi de tulburări în Mozambic, izbucnite după confirmarea victoriei Frelimo în alegeri, în timp ce opoziţia denunţa fraude, relatea

Proprietarul și arhitectul unui hotel prăbușit la cutremurul de 7.8 din Turcia, condamnați la închisoare » O echipă de volei era cazată acolo

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Un tribunal din Turcia i-a condamnat la închisoare pe proprietarul şi arhitectul unui hotel care s-a prăbuşit în urma cutremurului din 2023, provocând moartea a 72 de persoane, relatează BBC. au fost prea blânde şi că autorităţile vor face apel, rel

Nava cargo rusească scufundată în Marea Mediterană a fost ţinta unui „atac terorist”, susţine proprietarul acesteia

News.ro acum 11 ore
Scufundarea navei cargo rusească în Marea Mediterană în noaptea de 23 spre 24 decembrie a fost cauzată de un „atac terorist”, a afirmat miercuri compania proprietară a acesteia, citată de agenţiile ruse. Compania Oboronloguistika a precizat într-un

Vulturul cu cap alb a fost în sfârşit declarat oficial pasărea naţională a SUA

HotNews acum 9 ore
Vulturul cu cap alb este acum în mod oficial pasărea naţională a SUA, după ce preşedintele Joe Biden a semnat în ajunul Crăciunului o lege care conferă această onoare păsării de pradă cu cap alb şi cioc galben, relatează News.ro citând BBC. Pasărea

Casa emblematică din „Singur Acasă” şi-a găsit cumpărătorul de Crăciun. Cât a costat imobilul

Mediafax acum 12 ore
Celebra casă din filmul de Crăciun „Singur Acasă” şi-a găsit cumpărătorul cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Imobilul din Illinois a fost scos la vânzare la începutul acestui an.

Vremea

București
acum

joi

2°/5°
vin.

1°/3°
sâm.

3°/5°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

0°/3°
vin.

1°/2°
sâm.

2°/4°
dum.

3°/7°
Constanta
acum

joi

2°/7°
vin.

2°/3°
sâm.

3°/6°
dum.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

-3°
joi

-3°/4°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/5°
dum.

1°/5°
Timisoara
acum

joi

0°/5°
vin.

0°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°