Mesajul a fost trimis. Multumesc!

La 68 ani, arestat după ce a mutilat şi violat o vecină

Publicat in Actualitatea botosaneana, miercuri 8 iulie 2009 ·

La propunerea poliţiştilor, Parchetul de pe lângă Judecătoria  Darabani a sesizat instanţa de judecată care a dispus arestarea preventivă pentru o perioadă de 29 zile a suspectului F. IOAN, de 68 ani, din satul Horodiştea, comuna Păltiniş, cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală gravă şi viol. În sarcina suspectului s-a reţinut faptul că în ziua de 18.06.a.c., în jurul orei 07.30, în timp ce se afla pe o tarla din localitatea de domiciliu, a lovit-o pe vecina sa A. Silvia, de 71 ani, în repetate rânduri, cu pumnii, picioarele şi un băţ, peste cap şi corp, provocându-i leziuni care necesită pentru vindecare 50-55 zile de îngrijiri medicale,  care au avut ca şi consecinţă pierderea unui organ prin eviscerarea ochiului drept. Ulterior, profitând de starea de inconştienţă a victimei precum şi de imposibilitatea de a se apăra şi de a-şi exprima voinţa, suspectul a întreţinut cu aceasta raporturi sexuale- a declarat d-na comisar Manuela IEREMIE, purtator de cuvaant al I.P.J. Botosani. În baza mandatului de arestare preventivă emis de instanţa de judecată, suspectul a fost încarcerat în arestul I.P.J. Botoşani.

Autori: Radu HONCIUC

La propunerea poliţiştilor, Parchetul de pe lângă Judecătoria  Darabani a sesizat instanţa de judecată care a dispus arestarea preventivă pentru o perioadă de 29 zile a suspectului F. IOAN, de 68 ani, din satul Horodiştea, comuna Păltiniş, cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală gravă şi viol. În sarcina suspectului s-a reţinut faptul că în ziua de 18.06.a.c., în jurul orei 07.30, în timp ce se afla pe o tarla din localitatea de domiciliu, a lovit-o pe vecina sa A. Silvia, de 71 ani, în repetate rânduri, cu pumnii, picioarele şi un băţ, peste cap şi corp, provocându-i leziuni care necesită pentru vindecare 50-55 zile de îngrijiri medicale,  care

Articolul in Actualitatea botosaneana >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Incident la Casa de Pensii Sector 6. Un bărbat a aruncat cu benzină pe holul instituției și a amenințat că incendiază clădirea

HotNews acum 19 minute
Un bărbat de 35 de ani a aruncat miercuri cu benzină în interiorul Casei de Pensii Sector 6 și a amenințat că va da foc, potrivit News.ro. Polițiștii l-au imobilizat și încătușat înainte ca acesta să poată aprinde substanța inflamabilă. Nimeni nu a

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum o ora
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

VIDEO Nicușor Dan, reproșuri privind activitatea MAI și a instanțelor pentru combaterea violenței împotriva femeii: „Trebuie să arătăm că statul român este puternic”

HotNews acum 56 minute
Prezent miercuri la Gala Aniversară „163 de ani de la înființarea Ministerului Afacerilor Interne”, președintele Nicușor Dan a făcut apel la responsabilitatea autorităților, printre care MAI, pentru opri violența împotriva femeilor, în condițiile în

Amenda primită de Albert NBN, după ce a înjurat România pe scena Festivalului „Beach, Please!”

Adevarul acum 16 minute
Trapperul Albert NBN, care a înjurat România atunci când se afla pe scenă la festivalul „Beach, Please!”, a fost amendat miercuri, 16 iulie, de către Jandarmeria Română.

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 4 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

Tentative de înșelăciune în numele Poliției de Frontieră. Avertismentul cetățenilor pentru autorități

Gandul acum 17 minute
Reprezentanții Poliției de Frontieră a transmis un avertisment cetățenilor, miercuri 16 iulie, cu privire la o serie de tentative de înșelăciune comise în numele instituției. În ultima perioadă, mai multe persoane au reclamat că au primit apeluri de

USR: PROIECT pentru salvarea SRL-urilor blocate după decesul asociatului unic sau majoritar

Gandul acum 56 minute
USR anunţă că a depus în Parlament un proiect de lege care deblochează funcţionarea societăţilor cu răspundere limitată (SRL) în cazul decesului asociatului unic sau majoritar, aflat şi în funcţia de administrator. „Parlamentarii USR au depus un pro

UPDATE - Cod roşu de furtună în judeţele Iaşi şi Neamţ / Localităţile vizate / Drum european blocat de copaci şi stâlpi care au căzut / Un copac a căzut peste o casă

News.ro acum o ora
Meteorologii au emis, miercuri, două avertizări cod roşu de furtună pentru mai multe localităţi din judeţele Neamţ şi Iaşi. UPDATE: ”În localitatea Ciohorani, un copac a căzut peste o casă, provocând avarii, însă din fericire nu au fost înregistrate

Italia ar putea elibera din închisori 10.000 de deţinuţi pentru a reduce supraaglomerarea

G4Media acum 58 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Italia ar putea elibera din închisori aproximativ 10.000 de deţinuţi, adică în jur de 15% din totalul populaţiei carcerale, pentru a atenua supraaglomerarea din penitenciare, a anunţat miercuri Minis

Călin Georgescu, amendat cu peste 50.000 de lei pentru colectarea ilegală a datelor personale

Mediafax acum 20 minute
Călin Georgescu, fostul candidat la alegerile prezidențiale, a fost sancționat de Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal. Potrivit instituției, acesta a colectat datele personale ale utilizatorilor fără cons

Vremea

București
acum

33°
mie.

20°/34°
joi

18°/31°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/32°
Iasi
acum

19°
mie.

19°/29°
joi

17°/29°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/30°
Constanta
acum

29°
mie.

21°/33°
joi

18°/25°
vin.

18°/25°
sâm.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

22°
mie.

17°/26°
joi

14°/23°
vin.

13°/22°
sâm.

14°/26°
Timisoara
acum

28°
mie.

19°/28°
joi

15°/20°
vin.

13°/27°
sâm.

17°/33°