Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Trenul spre Otopeni toacă 300.000 de euro pe lună

Publicat in Jurnalul, miercuri 8 iulie 2009 ·

7.000 de ceferişti au fost trimişi vineri în şomaj tehnic şi timp de trei luni vor fi plătiţi cu 75% din salariu. Măsura este de protecţie socială, spune Radu Berceanu, ministrul Transporturilor. Cum nu mai sunt bani pentru chenzină, şi nimeni nu îşi doreşte să rămână şomer, o vacanţă prelungită pare a fi salvarea muncitorilor. Berceanu nu face însă economii pe toate liniile. Proiectul falimentar trenul Gara de Nord-Otopeni a adus pagube CFR-ului de peste un milion de euro, dar este menţinut în viaţă cu orice preţ.

Ideea lui Berceanu de a introduce un tren pe relaţia Gara de Nord-Otopeni goleşte lunar visteria statului de peste 300.000 de euro. Trenurile circulă goale, iar potenţialii pasageri se înghesuie să ajungă la aeroport cu autobuzul 780, pe care îl iau din gară şi îi lasă direct în faţa Aeroportului Otopeni. Cu atât mai mult cu cât costul unei călătorii cu autobuzul este aproape la jumătate decât cea cu trenul: 3,5 lei de persoană faţă de 6 lei biletul de tren.

UN PROIECT AMBIŢIOS

La începutul anului, Radu Berceanu anunţa cu surle şi trâmbiţe că va defluidiza traficul pe DN1 la ieşirea din Capitală prin introducerea unei linii feroviare care va face legătura între Gara de Nord şi Aeroportul Internaţional Henri Coandă Otopeni. Măsura era menită să înscrie Capitala în rândul celor europene, care au linii directe între gară şi aeroport.

Toate bune şi frumoase, numai că pasagerii trenurilor urmau ruta Gara de Nord Bucureşti-Triaj-Chitila-Mogoşoaia-Baloteşti, unde coborau în plin câmp şi erau preluaţi de autobuze până la aeroport. "Am făcut deja probele pentru trenul care va merge între Bucureşti Nord şi Otopeni, iar durata călătoriei va fi de 40-45 de minute. Nu este o soluţie pe termen lung, însă este o soluţie sigură, la care nu trebuie făcută nici o investiţie", declara Radu Berceanu la momentul lansării trenului.

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Prima ședință CSAT a tandemului Nicușor Dan – Ilie Bolojan / Pe ordinea de zi: evaziunea fiscală, Ucraina și Salina Praid

Gandul acum 40 minute
Președintele Nicușor Dan a convocat luni, 30 iunie, de la ora 12:00, ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT). Este prima ședință CSAT a președintelui Nicușor Dan, dar și a lui Ilie Bolojan în calitate de premier. Potrivit Administrației

Benjamin Netanyahu vorbeşte despre „oportunităţi” pentru eliberarea ostaticilor din Gaza / Între timp, alte 34 de de persoane au murit în urma atacurilor israeliene

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a evocat duminică „oportunităţi” pentru eliberarea ostaticilor din Gaza, unde echipele locale de salvare au anunţat că 34 de persoane au murit în urma atac

Horoscop pentru luni, 30 iunie 2025. Relaționarea cu anturajul poate obosi mult una din zodii

Ziua Constanta acum 38 minute
Berbec Esti hotărât sa rezolvi multe treburi, dar ar fi bine sa o iei mai usor. Elanul din primele ore ale zilei se va diminua vizibil spre pranz, iar randamentul lasa de dorit. Undeva faci greseli, fie de gândire, fie de comunicare, fie de relațion

Trump vizitează „Alligator Alcatraz”, centru temporar de detenție pentru migranți din Florida

Gandul acum o ora
Președintele american Donald Trump va participa, marți, 1 iulie, la deschiderea unui centru temporar de detenție pentru migranți în sudul Floridei, a declarat o sursă familiarizată cu situația, potrivit Reuters. Închisoarea este supranumită „Alcatra

Baricade în Belgrad în cea de-a doua noapte de proteste / Vucic: „Vor fi mult mai multe arestări pentru atacuri asupra poliţiei… nu este sfârşitul”

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Mii de manifestanţi antiguvernamentali au blocat în noaptea de duminică spre luni mai multe bulevarde din Belgrad, la o zi după o manifestaţie gigantică pentru organizarea de alegeri anticipate, rela

Acţiuni de peste 1 miliard de dolari vandute în ultimul an de directori ai Nvidia

Mediafax acum o ora
Peste 500 de milioane de dolari din aceste vânzări de acțiuni au avut loc în luna iunie, pe fondul creșterii record a prețului acțiunilor producătorului de cipuri cu sediul în California. Investitorii s-au întors în forță către acțiunile companiei,

Ce sărbătorim astăzi, 30 iunie 2025, în calendarul ortodox?

Ziua Constanta acum 23 minute
Soborul celor 12 Apostoli, Sfântul Ierarh Ghelasie de la Ramet Sfantul Ierarh Ghelasie de la Ramet s-a nevoit in veacul al XIV-lea, mai intai ca sihastru pe valea paraului Ramet din Muntii Apuseni si apoi ca egumen al Manastirii Ramet din judetul Al

Administrația Trump pregătește un „permis temporar” pentru imigranții din anumite sectoare: „Lucrăm la asta chiar acum”

Adevarul acum 2 ore
Donald Trump susține că administrația sa lucrează la un plan care ar permite imigranților din agricultură și alte industrii esențiale să rămână în SUA cu un statut temporar.

LeBron James va juca încă un an la Los Angeles Lakers / Va avea un salariu de 5.000 de euro pe oră

G4Media acum 29 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Baschetbalistul american LeBron James a semnat un nou contract cu Los Angeles Lakers, pentru cel puţin un an, a anunţat ESPN duminică, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video G4Medi

VIDEO La nunta Kirei Hagi, Adi Ilie a spus unde-l vede pe Ianis: „Cred că acolo merge”

Gazeta Sporturilor acum 53 minute
Fostul mare internațional Adrian Ilie, 51 de ani, om cu relații în lumea fotbalului și printre impresari, crede că Ianis Hagi va semna cu o echipă din primele 5 campionate europene. Deportivo Alaves Fiorentina

Vremea

București
acum

23°
lun.

20°/32°
mar.

20°/29°
mie.

18°/30°
joi

19°/32°
Iasi
acum

22°
lun.

16°/27°
mar.

13°/24°
mie.

13°/27°
joi

16°/30°
Constanta
acum

26°
lun.

22°/28°
mar.

19°/26°
mie.

18°/27°
joi

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

17°/29°
mar.

13°/27°
mie.

12°/29°
joi

16°/33°
Timisoara
acum

21°
lun.

20°/34°
mar.

18°/32°
mie.

16°/35°
joi

18°/38°