Comisia Europeană (CE) investighează sectorul farmaceutic cu privire la suspiciuni de practici anticoncurenţiale, printre care se numără înţelegeri cu firmele care produc medicamente generice mai ieftine pentru a întârzia intrarea unor astfel de produse pe piaţă, transmite Reuters. Comisarul european pentru Competiţie, Neelie Kroes, estimează, într-un raport privind o anchetă în sectorul farma, că întârzierile puse la cale şi implementate de companii au majorat cheltuielile
Comisia Europeană (CE) investighează sectorul farmaceutic cu privire la suspiciuni de practici anticoncurenţiale, printre care se numără înţelegeri cu firmele care produc medicamente generice mai ieftine pentru a întârzia intrarea unor astfel de produse pe piaţă, transmite Reuters.
Comisarul european pentru Competiţie, Neelie Kroes, estimează, într-un raport privind o anchetă în sectorul farma, că întârzierile puse la cale şi implementate de companii au majorat cheltuielile consumatorilor din UE pentru medicamente generice cu circa 20% în perioada 2000-2007.
"Nu vom ezita să aplicăm legislaţia antitrust în cazurile în care aceste întârzieri sunt rezultatul unor practici anticoncurenţiale. Primele investigaţii antitrust se află deja în desfăşurare şi vor urma unele decizii regulatorii care vor aborda o serie de probleme din sectorul farmaceutic", a declarat Kroes într-un comunicat transmis miercuri, fără a identifica însă companiile vizate de CE.
Într-un anunţ separat publicat miercuri, Comisia a anunţat o investigaţie antitrust vizând mai multe companii, printre care se numără şi grupul farmaceutic israelian Teva Pharmaceutical Industries, prezent şi în România.
Comisia a arătat că investigaţia vizează "comportamentul unilateral" al companiei franceze Servier şi acorduri încheiate între această firmă şi alţi jucători din sectorul farma pentru blocarea intrării pe pi