Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Judecătoarea violatorului „Lăzărică”, „penalizată” cu o promovare | VIDEO

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 8 iulie 2009 ·

Aflată sub lupa CSM după eliberarea unui recidivist periculos, Dana Grosu a fost avansată de cei care trebuiau să o ancheteze. Sursa: Agerpres

1 /.

Deşi, la începutul acestui an, l-a pus în libertate pe Dorel Lazăr - un recidivist periculos, care avea la activ o serie de violuri -, în urma unei sentinţe discutabile care ar fi trebuit să o aducă în faţa Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), judecătoarea Dana Grosu, de la Judecătoria Sectorului 5 a Capitalei, tocmai a fost promovată.

Asta, în urma unui concurs organizat, la finele lunii mai, de CSM, ai cărui oficiali precizau, în februarie, că „materialul publicat de EVZ (referitor la modul în care a fost pus în libertate Lazăr) va fi avut în vedere de către Inspecţia Judiciară a Consiliului care verifică modul în care au fost gestionate dosarele ce au avut ca obiect amânarea şi întreruperea executării pedepselor”.

„Atâta vreme cât împotriva judecătoarei nu a existat o sancţiune din partea CSM, nimic nu o putea împiedica să participe la concursul organizat pentru promovarea pe post. (...) A susţinut un examen şi, potrivit Legii privind statutul magistraţilor, nu a existat niciun impediment să nu fie declarată «admis». Ar fi fost o problemă doar dacă ar fi existat o hotărâre a CSM, o eventuală sancţiune”, au explicat oficialii Consiliului.

I-au fost recunoscute meritele profesionale

Potrivit unui document intrat în posesia EVZ, datat 31 mai 2009 şi intitulat „tabel final privind rezultatul verificării îndeplinirii de către candidaţii judecători a condiţiilor legale de participare la concursul de promovare în funcţii de execuţie”, magistratul Dana Grosu este unul dintre cei aproape 200 de judecători de la instanţele arondate Curţii de Apel Bucureşti care au primit „undă verde” pentru promovare din partea CSM şi a Institutului Naţional al Magistr

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România reacționează după ce Financial Times a scris că SUA fac presiuni pentru frații Tate. Ce spune Ciolacu după discuția cu Hurezeanu

Libertatea acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a transmis marți, 18 februarie, după o discuție privată cu ministrul de Externe Emil Hurezeanu, că SUA nu au cerut oficial României detalii referitoare la frații Tate.

Avem un episod de ger care se va întinde probabil până pe data de 24 februarie. „Nu există niciun fel de risc să rămânem fără gaz sau fără energie electrică”, ne asigură ministrul Energiei

HotNews acum 3 ore
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a declarat marţi, după comandamentul de iarnă convocat la minister, că pe prognozele pe care le-a primit, avem un episod de ger care se va întinde probabil până pe data de 24 februarie, el dând asigurări că nu

Zelenski critică din Turcia întâlnirea ruso-americană de la Riad „cu privire la Ucraina, fără Ucraina”

Ziare.com acum 3 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski, care se află într-o vizită în Turcia, critică întâlnirea ruso-americană de marţi, 18 februarie, din Arabia Saudită, pe care o cataloghează drept negocieri cu privire la invazia rusă a Ucrainei ”fără Ucraina

Susținător al lui Călin Georgescu, reținut după ce a amenințat, pe TikTok, că-l dă „cu capul de bordură” pe Ilie Bolojan

Libertatea acum o ora
Un bărbat de 40 de ani a fost reținut de procurori pentru amenințări și injurii la adresa lui Ilie Bolojan, președintele interimar al României. Mesajele au fost postate pe TikTok, unde influencerul are peste 23.000 de urmăritori.

Doliu în lumea culturală din România. Tenorul Felician Mureșan a decedat subit la doar 43 de ani

Ziua Constanta acum 4 ore
Doliu în lumea culturală din România. Tenorul Felician Mureșan a decedat la doar 43 de ani. Anunțul a fost făcut de Filarmonica de Stat Oradea pe rețelele de socializare. „Cu profundă durere anunțăm trecerea în neființă a colegului nostru, tenor

Planul roșu de intervenție, activat pentru aterizarea de urgență a unui avion cu peste 200 de pasageri la bord. Ce a cauzat panica pe aeroport

Ziare.com acum 4 ore
Un avion cu peste 200 de persoane la bord a aterizat de urgență marți, 18 februarie, pe Aeroportul Cluj-Napoca marți, 18 februarie. Autoritățile au activat planul roșu de intervenție, iar acum toți pasagerii aeronavei sunt în siguranță, anunță ISU C

Episodul 13 al podcastului „Update Go4it” îl are ca invitat pe Vlad Micşunescu

Mediafax acum 2 ore
Episodul va fi disponibil vineri, 21 februarie 2025, începând cu ora 12:00, pe canalul de YouTube Go4it.ro. Această ediţie este realizată cu sprijinul Defender. Vlad Micşunescu este cunoscut pentru expertiza sa în domeniul auto, oferind recenzii det

Nicuşor Dan spune că a strâns, în două săptămâni, 700.000 de lei, de la peste 2.000 de persoane, donaţii pentru campania electorală la prezidenţiale

News.ro acum 2 ore
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, spune că a strâns, în două săptămâni, 700.000 de lei, de la peste 2.000 de persoane, donaţii pentru campania electorală la prezidenţiale. ”Ultima oară când m-am uitat, deci noi am lansat asta acum exact două săptămân

Marcel Ciolacu vrea convocarea CSAT după ce JD Vance a criticat anularea alegerilor prezidențiale din România

Libertatea acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat marți, 18 februarie, într-o discuție cu jurnaliștii la Palatul Victoria, că în opinia sa se impune convocarea CSAT după afirmațiile vicepreședintelui SUA, JD Vance, dar acest lucru trebuie făcut de preşedintele in

VIDEO Ilie Bolojan, la șase zile după ce a preluat funcția de președinte interimar, despre anularea alegerilor: „A fost o situație excepțională gestionată cu instrumente democratice”

HotNews acum 7 ore
Președintele interimar, Ilie Bolojan, spune că România se află „în cadrul constituțional” în acest moment, după anularea primului tur al alegerilor prezidențiale de anul trecut. El a afirmat, la întâlnirea cu ambasadorii acreditați la București, că

Vremea

București
acum

-4°
mar.

-4°/-1°
mie.

-9°/-0°
joi

-12°/-1°
vin.

-11°/-1°
Iasi
acum

-2°
mar.

-5°/1°
mie.

-5°/1°
joi

-4°/2°
vin.

-5°/0°
Constanta
acum

-1°
mar.

-1°/3°
mie.

0°/2°
joi

-1°/2°
vin.

-2°/1°
Cluj-Napoca
acum

-2°
mar.

-4°/-0°
mie.

-6°/1°
joi

-6°/1°
vin.

-5°/2°
Timisoara
acum

-1°
mar.

-2°/2°
mie.

-4°/2°
joi

-4°/4°
vin.

-3°/4°