Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cu 2 euro poţi salva un copil

Publicat in Buna ziua Brasov, miercuri 8 iulie 2009 ·

Cu un simplu SMS trimis la numărul 877, până în 6 august, oricine poate contribui la dotarea cu echipamente performante a Secţiei de Terapie Intensivă a Spitalului de Copii din Braşov

În ciuda crizei financiare, Rotary Braşov doreşte să finalizeze proiectul propus pentru acest an – acela de dotare cu echipamente performante a Secţiei de Terapie Intensivă a Spitalului de Copii Braşov. În urma Balului de Caritate organizat de rotarieni, s-a strâns, din invitaţii, licitaţii, sponsorizări şi tombolă, suma de 73.000 de euro. Bani însă insuficienţi, deoarece suma necesară este de 100 de mii de euro. Astfel, din 6 iulie şi până în 6 august, Rotary Club Braşov a dat drumul campaniei de colectare de fonduri prin SMS, o acţiune de completare a campaniei care a început o dată cu organizarea Balului de Caritate 2009.

„Ajută-i să cunoască viitorul”

Sub sloganul „Ajută-i să cunoască viitorul”, Rotary Braşov speră să strângă banii necesari pentru ca până la sfârşitul anului să definitiveze acest proiect. Campania de strângere de fonduri a debutat din 6 iulie şi se va încheia în 6 august. Fiecare braşovean poate contribui la dotarea şi reamenajarea Secţiei de Terapie Intensivă Pediatrică trimiţând un mesaj la numărul scurt 877. „Fiecare mesaj la 877 înseamnă doi euro pentru această cauză. Serviciul este oferit gratuit de către operatorii de telefonie mobilă Vodafone, Orange şi Cosmote, fondurile fiind scutite de taxa pe valoarea adăugată”, a spus, ieri, Simina Costan, preşedintele Rotary Club Braşov. Simina Costan a mai apreciat ieri că proiectul ar putea fi finalizat „şi cu mai puţin din suma bugetată, de 100 de mii de euro, însă sperăm să putem completa suma până cât mai aproape de cât ne-am propus. Sunt vremuri dificile şi apreciem în mod deosebit eforturile tuturor”.

Cazuri grave din tot judeţul, „rezolvate cu improvizaţii”

În

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 52 minute
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

Președintele Nicușor Dan, anunț după măsurile anunțate de Donald Trump - „Susţinem abordarea UE privind o soluţie negociată cu SUA“

Ziua Constanta acum 2 ore
Președintele României, Nicușor Dan a transmis printr-un mesaj pe pagina sa de pe X că România susţine deplin negocierile Comisiei Europene cu SUA privind impunerea de taxe vamale. "România susţine pe deplin eforturile Comisiei Europene şi ale preşed

Tragedie pe un drum din județul Arad! Două persoane au murit într-un cumplit accident rutier

Ziua Constanta acum 2 ore
Un grav accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, a avut loc pe DN 7B, apropierea localității Turnu, județul Arad. Potrivit ISU Arad, la fața locului intervin pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad cu o autospecială de d

Președintele Nicuşor Dan: „România susţine pe deplin negocierile Comisiei Europene cu SUA” privind impunerea de taxe vamale

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare România susţine deplin negocierile Comisiei Europene cu SUA privind impunerea de taxe vamale, a transmis, duminică, pe X, preşedintele Nicuşor Dan. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - ar

Un adolescent a sărit de pe scena Beach, Please la îndemnul unui rapper. A ajuns la spital / Reacția organizatorilor

HotNews acum 14 minute
Un băiat de 15 ani a ajuns la spital, după ce a fost încurajat de un artist să sară de pe scenă, de la o înălțime de peste 2 metri, în timp ce era în public erau mii de tineri, în spațiul organizat la Costinești, în a treia zi de festilva, potrivit

Scandări revoltătoare la „Beach, Please”. Un grup de tineri, către Selly: „Ceaușescu, Ceaușescu!”. Reacția Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului

HotNews acum 54 minute
Imagini cu momentul în care mai mulți tineri aflați la festivalul „Beach, Please” scandează „Ceaușescu, Ceaușescu!” către Andrei Șelaru (Selly), unul dintre inițiatorii evenimentului muzical, au fost publicate, sâmbătă, de Institutul de Investigare

Cod galben de caniculă în șase județe și în Capitală. De luni, valul de căldură se extinde

HotNews acum 2 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o atenţionare Cod galben de caniculă şi disconfort termic, valabilă duminică şi luni, în șase județe și în Bucureşti. De asemenea, meteorologii au anunțat că de mâine valul de căldură s

Numerele câștigătoare la Loto duminică, 13 iulie. Report de peste 2,48 milioane de euro la Loto 6/49 și de 4,89 milioane euro la Joker

Adevarul acum 42 minute
Reportul la Loto 6/49 la categoria I este de peste 12,61 milioane de lei (peste 2,48 milioane de euro), iar la Joker, la categoria I, a ajuns la peste 24,82 milioane de lei (peste 4,89 milioane de euro), informează Loteria Română.

Surse Descinderi la fratele și la sora fugarului Emil Gânj

Ziua Constanta acum 2 ore
Poliția efectuează descinderi duminică dimineața la fratele și la sora fugarului Emil Gânj, suspectat de uciderea unei femei în localitatea mureșeană Miheșu de Câmpie, potrivit unor surse apropiate anchetei. Poliția efectuează descinderi duminică di

Acord istoric. Noua Caledonie va fi declarată stat, dar va rămâne franceză

Adevarul acum 54 minute
Franța a anunțat un acord „istoric” cu Noua Caledonie în care teritoriul de peste mări, zguduit anul trecut de violențe separatiste, va rămâne francez, dar va fi declarat ca un nou stat.

Vremea

București
acum

33°
dum.

18°/34°
lun.

21°/36°
mar.

23°/37°
mie.

22°/36°
Iasi
acum

28°
dum.

16°/30°
lun.

19°/35°
mar.

19°/33°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

32°
dum.

20°/32°
lun.

22°/30°
mar.

23°/30°
mie.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

29°
dum.

14°/30°
lun.

18°/32°
mar.

19°/31°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

31°
dum.

16°/34°
lun.

20°/37°
mar.

22°/36°
mie.

21°/34°