Anchetatorii au stabilit că a vândut unei societăţi, în cadrul unei licitaţii, un teren subevaluat. Valerian Sfârloagă, fostul director al SC Ploieşti Industrial Parc SA, a fost trimis în judecată, ieri, de către procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Ploieşti, pentru abuz în serviciu în formă calificată şi în formă continuată, instigare la fals intelectual şi uz de fals. În rechizitoriu s-a reţinut că în perioada 2004 – 2005, inculpatul, în calitate de director, membru în Consiliul de Administraţie şi membru al comisiei de vânzare prin licitaţie sau negociere directă, a vândut în mod nelegal, unei firme din Ploieşti, un teren cu suprafaţa de 28,86 de hectare, la un preţ subevaluat, prejudiciind societatea pe care o conducea cu de 7.584.353,18 lei (aproximativ 1.980.248 euro, calculat la cursul aferent anilor 2004 – 2005), sumă reprezentând diferenţa dintre valoarea de piaţă a terenului vândut şi valoarea de vânzare.
Complicii îl urmează
Sfârloagă l-a determinat pe consilierul juridic al Parcului, Daniela Manolache, să întocmească două hotărâri AGA şi procesul verbal al comisiei de negociere, în care a inserat date nereale menite să avantajeze firma cumpărătoare a terenului. Daniela Manolache şi reprezentantul Consiliului Judeţean Prahova în cadrul AGA, Gabriel Finichiu, care a semnat actele false, au fost şi ei trimişi în judecată, pentru fals intelectual în formă continuată, respectiv complicitate la fals intelectual în formă continuată. Procurorii au dispus instituirea sechestrului asigurator asupra unor bunuri imobile aparţinând lui Valerian Sfărloagă.