* sindicatul a obţinut creşteri în 3 etape pentru următoarele 12 luni: 2,5% din octombrie 2009 şi câte 1,5% în februarie şi mai 2010 * promisiunea se bazează pe o colaborare cu "Mechel Târgovişte", care urmează să proceseze lunar în "Laminorul" peste 12.000 tone de ţaglă *
Administraţia şi organizaţia sindicală de la "Laminorul" au finalizat negocierile anuale privind Contractul Colectiv de Muncă pe unitate. Deşi traversează o perioadă de criză în care lipsa comenzilor ferme afectează majoritatea firmelor din sectorul industrial al metalurgiei, societatea s-a angajat, totuşi, să acorde majorări salariale pentru următoarele 12 luni.
Este vorba despre 3 etape de majorare, prima, de 2,5 procente, urmând a fi aplicată din luna octombrie. De asemenea, în februarie anul viitor urmează etapa a doua cu 1,5% şi încă una în mai, tot de 1,5%. Atât sindicatul cât şi administraţia au explicat că aceste creşteri se axează pe o colaborare cu firma "Mechel Târgovişte", interesată de serviciile oferite de "Laminorul" în ceea ce priveşte procesarea ţaglei. "Ne-am înţeles foarte bine la aceste negocieri şi am convenit asupra unor creşteri salariale mai mici pe care le-am împins către anul viitor ca şi aplicare şi sperăm că această colaborare cu «Mechel Târgovişte» se va extinde ca perioadă", ne-a declaral Iulian Vasilescu, directorul general al "Laminorul". De asemenea, sursa citată a punctat că după o perioadă de inactivitate de circa două luni, societatea şi-a reluat activitatea de producţie prin repornirea secţiei Laminorul III, în baza colaborării cu cei de la Târgovişte. La rândul său, organizaţia sindicală s-a arătat mulţumită de rezultatul negocierilor. "Administraţia are nevoie de un credit pentru a relansa activitatea de producţie a societăţii, împrumut pe care vrea să-l garanteze cu o serie de active de care nu se putea atinge în contextul existenţei monitorizării