De ce i s-a acordat lui Ştefan Gheorghiu cinstea de a da numele şcolii de partid nu ştim cu exactitate. Biografia militantului socialist ploieştean oferă însă câteva indicii. Memoriile scrise de tovarăşii săi "de luptă" ni-l înfăţişează drept un agitator, propagandist şi tribun desăvârşit, veşnic preocupat de soarta celor mulţi şi umili. Detenţia din timpul regimul "burghezo-moşieresc" şi moartea timpurie au creat mitul Ştefan Gheorghiu.
S-a născut la 15 ianuarie 1879 la Ploieşti în familia meşterului dulgher Năstase. A copilărit şi învăţat în mahalaua ploieşteană. De la vârsta de 17-18 ani a devenit un obişnuit al clubului muncitorilor socialişti. Tânărul a trăit multă vreme de pe o zi pe alta, patronii evitând angajarea unui agitator cu vederi politice radicale. Legătoria de cărţi a lui Constantin Ionescu, prieten din copilărie, i-a servit ca adăpost şi sală de lectură. La şedinţele socialiştilor organizate în atelierul amicului îi va cunoaşte şi pe Constantin Mănescu, Crăciun Baldovin.
"Botezul" în mişcare l-a primit în 1903, când a participat la demonstraţia muncitorilor din Bucureşti, în Parcul Cişmigiu. Se spune că drumul spre capitală l-a făcut pe jos, căci tânărul nu avea o leţcaie în buzunar. Preocupat de organizarea sindicatelor, a înfiinţat împreună cu Nae Georgescu, alt prahovean, cercul "România muncitoare". Va deveni apoi şi redactor al revistei omonime.
Conform biografiei "oficiale" redactate de fostul său "tovarăş de luptă", Gh. M. Bujor, la început de veac, Ştefan Gheorghiu străbătea zi de zi regiunea Prahova, neobosit, în căutare de lucru, cu un ferăstrău, o teslă şi un toporaş.
La Câmpina a înfiinţat, alături de 11 muncitori, sindicatul tâmplarilor, dulgherilor şi rotarilor. De la Comarnic va trimite primele rânduri scrise pentru "România muncitoare". "Înarmat" cu broşuri, f